Astronomii au descoperit unul dintre cele mai bogate sisteme solare, ce include şapte planete

26 10. 2013, 00:00

Descoperirea celei de-a şaptea planete în jurul stelei pitice KIC 11442793 ar putea fi considerată un nou record, au declarat două echipe diferite de cercetători.

Noul sistem planetar prezintă anumite asemănări cu Sistemul Solar, dar toate cele şapte exoplanete orbitează mult mai aproape de steaua lor, care se află la o distanţă de 2.500 de ani-lumină de Terra.

Noul sistem solar a fost descris în două articole publicate pe serverul Arxiv.org.

Una dintre identificări a fost realizată de o echipă de voluntari care a folosit site-ul Planet Hunters. Acest site a fost lansat pentru a permite voluntarilor să „cearnă” datele publice furnizate de telescopul spaţial Kepler, lansat de NASA pentru a căuta exoplanete aflate pe orbitele unor stele îndepărtate.

Telescopul Kepler foloseşte „metoda tranzitului” pentru a descoperi planete noi, care constă în monitorizarea strălucirii emise de o stea, care se schimbă atunci când o planetă trece prin faţa ei. Însă, există pur şi simplu prea multe date oferite de telescop, iar savanţii de la NASA, care nu au timp să analizeze toate razele de lumină, au conceput programe computerizate pentru a detecta semnătura ce marchează tranzitul unei planete prin faţa stelei sale.

„Acesta este primul sistem solar cu şapte planete descoperit de Kepler, folosind metoda tranzitului. Considerăm că identificarea este sigură”, a spus Chris Lintott de la Universitatea Oxford, coautor al studiului publicat pe Planet Hunter.

Chris Lintott a trimis concluziile studiului şi colegilor săi de la Astronomical Journal pentru a le analiza. O altă echipă de astronomi din mai multe ţări europene au trimis un studiu propriu publicaţiei Astrophysical Journal în care subliniau descoperirea celei de-a şaptea planete.

Noua planetă este a cincea în ordinea depărtării de stea, parcurgând o rotaţie completă în jurul stelei în 125 de zile.

Cu o rază de 2,8 ori mai mare decât cea a Pământului, noua planetă se încadrează într-o familie de exoplanete care include două planete de mărimea Terrei, trei „super-Terra” şi două planete uriaşe.

Deşi există asemănări cu sistemul nostru solar, toate cele şapte planete se află mai aproape de steaua lor. De fapt, toate orbitele lor s-ar înscrie în distanţa dintre Terra şi Soare, fapt care face ca noul sistem solar să fie considerat unul foarte aglomerat.

Echipa de la Planet Hunters a realizat, totodată, o serie de simulări computerizate şi au ajuns la concluzia că noul sistem solar ar trebui să fie unul stabil.

Oamenii de ştiinţă au anunţat anterior că o altă stea, HD 10180 ar putea avea între şapte şi nouă planete. O altă stea îndepărtată, GJ 887C, ar putea avea şi ea să facă parte dintr-un sistem cu şapte planete.

Sursa: Mediafax, BBC News