Secretul empatiei: de ce putem înţelege ce simt ceilalţi?

Ni se întâmplă mai des decât realizăm să ne fie greu să înţelegem în mod intuitiv sentimentele celorlalţi atunci când noi simţim ceva diferit. De exemplu, chiar şi atunci când îţi este rău la stomac nu îţi poţi imagina cu restul familiei poate fi suficient de flămândă încât să îşi dorească să mănânce. La fel se întâmplă şi cei cei care stau la masă şi cărora le este atât de foame încât nu pot înţelege cum ţie nu îşi vine să mănânci nimic. 

Această discordanţă are şi un nume. În limba engleză ea se numeşte egocentricity bias in the emotional domain (EEB) (în română: părtinire egocentrică în domeniul emoţional), iar studierea ei poate dezlega misterul empatiei. Într-un studiu publicat recent în Journal of Neuroscience, oamenii de ştiinţă nu numai că au localizat locul precis din creier care ne ajută să trecem este EEB, dar ei au reuşit şi să demonstreze modul în care funcţionează această regiune stimulând-o să crească sau să scadă nivelul de empatie. 

Echipa internaţională alcătuită din oameni de ştiinţă de la International School for Advanced Studies (SISSA) din Trieste, Italy, Universitatea din Viena, Universitatea din Zurich şi Institutul Max Planck sin Leipzig, Germania, au recrutat 72 de oameni de ştiinţă, i-au împărţit în perechi şi i-au aşezat în faţa unui monitor unde nu se puteau vedea unii pe alţii. tuturor voluntarilor li s-a arătat o pereche de imagini. Imaginea din dreapta era cea la care trebuia să se concentreze fiecare individ, în timp ce imaginea din stânga era cea asupra căreia se concentra partenerul. Uneori, ambele imagini erau plăcute ilustrând: un iepure, o lebădă sau un trandafir. Alte ori, ambele imagini erau neplăcute şi surprindeau: o limbă de vacă, un ficat sau viermi. De asemenea, exista şi o a treia situaţie în care unul intre parteneri primea o imagine plăcută şi celălalt avea parte de una respingătoare. 

În acelaşi timp, odată cu imaginile veneau şi nişte cutii în care participanţii erau rugaţi să bage o mână. Aceste cutii conţineau obiecte care corespundeau cu imaginile: o pană pentru imaginea cu lebădă, viermi de jucărie pentru cea cu viermi, noroi de jucărie pentru cea cu ficat etc. 

După experiment, subiecţii au fost rugaţi să declare cât de bine sau de prost s-au simţit, pe o scară de la -10 şa 10. De asemenea, fiecare dintre ei a fost rugat să estimeze şi cât de bine crede că s-au simţit partenerii. 

În mod constant, atunci când partenerii primeau imagini similare (plăcute sau neplăcute) ei intuiau bine ceea ce simţea partenerul. Atunci când imaginile erau discordante, în schimb, estimările nu mai erau atât de bune. De exemplu, atunci când un individ vedea imagini cu viermi, el avea tendinţa de a subestima plăcerea pe care o simţea partenerul care tocmai văzuse o imagine cu un iepure. Similar, cei care vedeau iepurele, subestimau gradul de dezgust simţit de partenerii care vedeau viermi. 

Aşadar, acest studiu a demonstrat că ne este foarte greu să înţelegem ce simt ceilalţi, mai ales când noi simţim ceva cu totul opus. 

Însă, într-un alt studiu, oamenii de ştiinţă au mers şi mai departe, realizând acelaşi experiment, dar scanând şi creierii subiecţilor în timpul testelor, cu ajutorul rezonanţei magnetice funcţionale. În general, s-a constatat că atunci când oamenii au fost rugaţi să judece sentimentele discordante (de genul „eu mă simt bine, tu nu”)  s-a înregistrat o creştere a activităţii din regiunea numită gyrusul supramarginal drept, localizată aproape de mijlocul creierului. În schimb, atunci când participanţii judecau sentimente concordante, regiunea rămânea liniştită. 

Acest experiment le-a indicat oamenilor de ştiinţă locul în care se producerea eroarea empatică, însă nu le-a explica şi cum funcţionează aceasta. Pentru a dezlega şi această enigmă, specialiştii au recurs la un alt experiment. Mai exact, ei au reuşit să reducă la tăcere gyrusul supramarginal drept. 

Folosind stimulare magnetică transcraniană, ei au reduc activitatea din gyrusul supramarginal drept. Ce s-a întâmplat atunci? Subiecţii au obţinut rezultate mai proaste la teste, dând naştere la ceea ce oamenii de ştiinţă numesc „creştere substanţială” a părtinirii egocentrice. 

„Rezultatele studiului nostru indică, pentru prima dată, markerii fiziologici ai mecanismelor sociale adaptative, precum capacitatea de a ne suprima propriile stări emoţionale pentru a le evalua pe cele ale altora”, a declarat cercetătoarea Georgia Silani.