Redescoperită după 50 de ani, rara şopârlă Pinocchio s-a lăsat filmată (VIDEO)
După 3 ani de căutări, o echipă de cercetători şi fotografi au descoperit recent şopârla într-o junglă montană acoperită de ceaţă în nord-vestul Ecuadorului, potrivit lui Alejandro Arteaga, cofondatorul companiei de ecoturism Tropical Herping.
Iniţial, şopârla a fost descoperită în 1953. Însă, în perioada 1960 – 2005 nu a mai fost observat niciun exemplar. Abia în 2005, un ornitolog a văzut un astfel de exemplar traversând un drum din zona îndepărtată din Ecuador.
Din 2005 şi până acum, aceasta este a doua oară când oamenii de ştiinţă reuşesc să observe o şopârlă Pinocchio.
De obicei, oamenii de ştiinţa caută şopârlele noaptea, atunci când majoritatea animalelor dorm şi atunci când culoarea vietăţilor devine palidă şi ele sunt mai puţin tentate să fugă.
Unul dintre colegii lui Arteaga a văzut un singur exemplar de mascul de şopârlă Pinocchio urcându-se pe o ramură, în luna ianuarie. Atunci, şopârla a fost reţinută până a doua zi dimineaţă pentru a putea fi fotografiată.
„Deşi o căutam de foarte mult timp, a fost foarte captivant să găsim această şopârlă ciudată”, a mai explicat Arteaga adăugând că, după „şedinţa foto” animalul a fost eliberat.
Arteaga şi colegii săi erau în căutarea şopârlei Pinocchio deoarece aceasta este singura care lipsea sin cartea lor, „The Amphibians and Reptiles of Mindo”.
Şopârla Pinocchio (Anolis proboscis), este un animal pe cale de dispariţie care a fost observat doar în patru locaţii, în mare parte de-a lungul unei singure fâşii de drum. Dintre toate şopârlele lumii, acestea populează cel mai restrâns teritoriu.
Prelungirea frontală asemănătoare cu un nas este o trăsătură ce indică sexul animalului şi care probabil că nu are niciun scop funcţional, decât acela de a indica materialul genetic al masculului. Aşadar, femelele din această specie nu au astfel de „nasuri”.
Sursa: NBC News