Tot ce-ai vrut să ştii despre Premiile Nobel şi ţi-a fost ruşine să întrebi

Industriaşul suedez a luat decizia de a dona în fiecare an veniturile generate de imensa lui avere unor personalităţi care s-au evidenţiat în anul precedent pentru servicii aduse omenirii.

Potrivit acestui testament, aproximativ 31,5 milioane de coroane suedeze, care reprezintă în zilele noastre echivalentul a 1,7 miliarde de coroane (197 de milioane de euro), au alcătuit un capital ale cărui dividende anuale trebuie distribuite „acelora care, pe parcursul anului precedent, s-au consacrat interesului public şi binelui omenirii”.

Testamentul redactat la Paris prevedea ca dividendele anuale generate de acel capital iniţial să fie repartizate astfel:

„O parte pentru acela care va fi făcut descoperirea sau invenţia cea mai importantă în domeniul fizicii; o parte pentru acela care va fi făcut descoperirea cea mai remarcabilă în chimie; o parte pentru acela care va fi făcut descoperirea cea mai importantă în domeniul fiziologiei sau medicinei; o parte pentru acela care va fi produs în domeniul literar opera cea mai remarcabilă şi cu o tendinţă idealistă; şi o parte pentru acela care va fi acţionat cel mai bine pentru fraternizarea popoarelor, abolirea sau reducerea armelor permanente, iniţierea şi multiplicarea congreselor pentru pace”.

Din punct de vedere legal, testamentul nu a desemnat un legatar pentru averea în sine a industriaşului suedez. La deschiderea lui, în 1897, testamentul a fost contestat de membrii familiei Nobel.

În plus, Alfred Nobel a desemnat comisii şi comitete diferite care să atribuie în fiecare an aceste premii: Academia suedeză atribuie Nobelul pentru literatură, Karolinska Institutet pe cel pentru medicină, Academia regală suedeză pentru ştiinţe decernează Nobelurile pentru fizică şi chimie, iar un comitet special desemnat de Parlamentul norvegian atribuie Nobelul pentru pace. Testamentul nu explică însă metodologia pe care fiecare comisie trebuie să o urmeze pentru a decerna premiile în fiecare disciplină.

Pentru ca această problemă să fie reglată a fost nevoie de trei ani: s-a decis să se instituie în calitatea de legatar o Fundaţie Nobel care să administreze capitalul din care se acordă premiile Nobel, iar acele instituţii şi comitete desemnate prin testament au acceptat să atribuie aceste premii.

În 1968, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la înfiinţare, Banca Centrală a Suediei (Riksbank) a instituit un premiu pentru ştiinţe economice în memoria lui Alfred Nobel, punând la dispoziţia Fundaţiei Nobel o sumă anuală echivalentă cu valoarea celorlalte premii Nobel.

În prezent, premiul Nobel din fiecare domeniu este în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 925.200 euro) şi poate fi împărţit dacă există mai mulţi laureaţi în aceeaşi categorie, însă numărul acestora nu poate fi mai mare de trei.

Cum a devenit Alfred Nobel, „comerciantul morţii”, un veritabil „finanţist al păcii”?

Un anunţ postat la mica publicitate şi o eroare strecurată în textul unui necrolog – câteva rânduri simple – au tulburat destinul suedezului Alfred Nobel, inventatorul dinamitei şi, devenit ulterior, „părintele” celebrelor premii care îi poartă numele.

„Domn foarte bogat, în vârstă şi cultivat, locuind la Paris, doreşte să găsească o femeie, tot în vârstă, talentată în domeniul limbilor străine, pentru a-i deveni secretară şi menajeră” – prin acest anunţ postat la rubricile de mică publicitate din presa pariziană a intrat în viaţa lui Alfred Nobel aceea care urma să devină prima femeie laureată a premiului Nobel pentru pace şi care a reprezentat, totodată, principalul factor care l-a influenţat pe industriaşul suedez să se implice în lupta împotriva războiului, pacifista austriacă Bertha von Suttner.

Acest lucru se întâmpla în 1876, cu aproape 20 de ani înainte de redactarea testamentului final al lui Alfred Nobel, prin care au fost înfiinţate celebrele premii.

Milionarul celibatar, care, contrar anunţului postat la mica publicitate, nu era chiar bătrân – avea în acel moment 43 de ani -, trăia liniştit la Paris, bucurându-se de avantajele oferite de imensa lui avere, generată de invenţiile sale. Nobel era însă dezamăgit de fizicul său şi de posibila folosire în scopuri criminale a descoperirilor sale.

„Era o persoană care se detesta. În plus, nu credea că merita să aibă o soţie şi se considera foarte urât”, a declarat jurnalistul american Scott London, considerat un expert în domeniul premiului Nobel pentru pace.

Bertha, contesa austriacă mai tânără ca Nobel cu 10 ani, nu a rămas în slujba industriaşului suedez decât o săptămână, întorcându-se de urgenţă în ţara ei natală pentru a se căsători cu baronul von Suttner.

Însă prietenia care s-a legat atunci între cei doi a durat până la moartea filantropului.

„Mulţi s-au întrebat dacă se îndrăgostise de ea şi dacă această iubire l-a inspirat să creeze Nobelul pentru pace. Era, înainte de toate, o legătură palpitantă: magnatul muniţiilor şi campioana păcii„, explică Scott London.

„Deşi ar fi exagerat să spui că el a creat Nobelul pentru pace datorită ei, Bertha a avut cu siguranţă o influenţă decisivă pentru a-l ajuta pe Alfred Nobel să înţeleagă şi să sprijine apariţia unei mişcări pacifiste în Europa„, a adăugat acelaşi jurnalist.

Bunicul jurnalistului american, Irvin Abrams, a ajuns în 1962 la concluzia că Bertha von Suttner a fost o persoană foarte importantă pentru Alfred Nobel, bazându-se în special pe corespondenţa celor doi.

„Informaţi-mă, convingeţi-mă, iar eu voi face ceva mare pentru mişcare”, scria Alfred Nobel, semnându-şi scrisoarea cu formula „Al vostru pentru totdeauna şi pentru mai mult decât totdeauna”, salutând scrierile „amazoanei care se războieşte atât de curajos cu războiul”.

Fascinaţia lui Nobel pentru Bertha, care a devenit celebră în 1889 cu volumul pacifist „Bas les armes!/ Jos armele!”, devenit best-seller, şi felul în care pacifista austriacă a înţeles contradicţiile personalităţii magnatului suedez, au fost şi ele evidenţiate.

În 1895, Bertha von Suttner îl descria pe Alfred Nobel în felul următor: „Un gânditor, un poet, un om amar şi bun, nefericit şi fericit, dispus către superbe stări de spirit înălţătoare, dar şi către suspiciuni bolnăvicioase, un pasionat admirator al orizonturilor gândirii umane, dar şi profund neîncrezător în faţa micimii de spirit născute din nebunia umană, înţelegând totul şi nesperând la nimic”.

„În acest fel mi-aţi apărut. Şi cei 20 de ani care au trecut nu au făcut nimic pentru a şterge această imagine”, adăuga Bertha von Suttner.

În 1888, o altă coincidenţă l-a marcat profund pe Alfred Nobel. Un cotidian francez a făcut o eroare în articolul care anunţa decesul fratelui industriaşului suedez, Ludvig, publicându-l cu titlul: „Comerciantul de moarte a murit”. „Doctorul Alfred Nobel, care a făcut avere descoperind un mijloc de a ucide cât mai multe persoane mai repede ca în trecut, a murit ieri”, scria cotidianul francez.

„Alfred a fost oripilat când a citit acel articol şi apoi a devenit obsedat de reputaţia lui postumă. După acel articol şi-a schimbat testamentul„, a explicat Scott London.

La opt ani după acest incident, Alfred Nobel moare, iar celebrul său testament consacră cea mai mare parte din averea industriaşului suedez unor premii anuale, decernate în memoria acestuia. Bertha, după ce a devenit prima femeie laureată cu Nobelul pentru pace, în 1905, a murit în 1914, cu trei luni înainte de izbucnirea Primului Război Mondial.

Premiile Nobel – în fapte şi cifre

Premiile Nobel au recompensat, între 1901 şi 2012, un număr de 838 de persoane, a căror vârstă medie este de 59 de ani, şi 24 de organizaţii, informează AFP.

Însă cine este cel mai vârstnic laureat al premiului Nobel? Dar cel mai tânăr? Câte femei au primit acest premiu?

Prezentăm mai jos o serie de informaţii insolite despre laureaţii premiului Nobel, potrivit site-ului Fundaţiei Nobel, nobelprize.org.

Record Nobel: 259 de candidaţi – acesta este numărul de nume propuse în 2013 la premiul Nobel pentru pace, o cifră record pentru acest premiu. Printre cele 259 de nume figurează 50 de organizaţii. Cu excepţia laureaţilor, numele candidaţilor vor fi dezvăluite abia peste 50 de ani.

Refuz Nobel: Doi laureaţi au refuzat premiul – francezul Jean-Paul Sartre a refuzat premiul pentru literatură în 1964, premierul vietnamez Le Duc Tho a refuzat să împartă premiul pentru pace în 1973 cu Secretarul american de Stat Henry Kissinger. În plus, Adolf Hitler a interzis unui număr de trei laureaţi germani să primească premiul – Richard Kuhn (chimie, 1938), Adolf Butenandt (chimie, 1939) şi Gerhard Domagk (medicină, 1939) -, iar guvernul sovietic l-a obligat pe Boris Pasternak să refuze premiul pentru literatură în 1958.

Laureaţi Nobel încarceraţi: Trei laureaţi se aflau la închisoare în momentul în care premiul a fost anunţat: pacifistul şi jurnalistul german Carl von Ossietzky (1935); opozanta birmană Aung San Suu Kyi (1991) şi disidentul chinez Liu Xiaobo (2010). Aung San Suu Kyi a mers pe 16 iunie 2012 la Oslo unde a putut să îşi prezinte în cele din urmă discursul de acceptare a premiului Nobel, la peste 20 de ani după atribuirea acestuia.

Cei mai vârstnici laureaţi Nobel: La 90 ani, americanul de origine rusă Leonid Hurwicz, câştigător al premiului pentru economie în 2007, a devenit cel mai în vârstă laureat în momentul atribuirii premiului Nobel. Decedat în iunie 2009, el a mai trăit doar câteva luni după ce a primit acest premiu. În ceea ce le priveşte pe femei, romanciera britanică Doris Lessing este cea mai în vârstă laureată Nobel. Scriitoarea avea 87 de ani în momentul în care a fost recompensată cu Nobelul pentru literatură în acelaşi an (2007).

Cei mai tineri laureaţi Nobel: La 25 de ani, britanicul Lawrence Bragg a devenit în 1915 cel mai tânăr laureat al premiului Nobel – premiul pentru fizică -, pe care l-a împărţit cu tatăl său William.

Nobel în familie: Istoria familiei franceze Curie se confundă cu aceea a premiilor Nobel. În 1903, soţii Pierre şi Marie Curie au fost recompensaţi cu Nobelul pentru fizică. În 1911, Marie Curie (născută Skolodowska), prima femeie premiată cu Nobel, a fost din nou laureată, dar într-o altă disciplină – chimie -, devenind singura femeie de două ori câştigătoare a premiului. În 1935, fiica ei Irène Juliot-Curie şi soţul ei Frédéric Juliot au primit la rândul lor premiul Nobel pentru chimie. Sora mai mică a lui Irène, Eve Curie, s-a căsătorit cu Henry Richardson Labouisse care, în calitate de director al UNICEF, a primit în numele acestei agenţii din cadrul ONU premiul Nobel pentru pace în 1965.

Nobel şi femeile: 44 de femei, inclusiv Marie Curie de două ori, alături de 795 bărbaţi, au fost laureaţi ai premiului Nobel de la înfiinţarea acestuia în 1901. Abia în 2009 premiul Nobel pentru economie a fost atribuit unei femei – americanca Elinor Ostrom. În fizică, doar două femei – alături de 191 bărbaţi – au fost recompensate, însă niciuna după anul 1963.

Limbile şi Nobelul pentru literatură: Engleza ocupă prima poziţie în topul limbilor folosite de cei mai mulţi scriitori care au primit Nobelul pentru literatură, cu 26 laureaţi, urmată de franceză şi germană (ambele cu 13 laureaţi), spaniolă (11 laureaţi), suedeză (şapte laureaţi), italiană (şase laureaţi), rusă (cinci laureaţi), poloneză (patru laureaţi), norvegiană şi daneză (ambele cu trei laureaţi), greacă şi japoneză (ambele cu doi laureaţi). Araba, chineza şi chiar occitana, printre alte limbi, sunt la rândul lor reprezentate în acest top.

Sursa: Mediafax