Având denumirea „L’Incomparable”, cel mai scump colier din lume a fost expus la un magazin de bijuterii din Singapore. Preţul său exorbitant reflectă pasiunea asiaticilor pentru achiziţia de pietre preţioase şi capricii costisitoare.
Colierul din aur roz „L’Incomparable”, ornat cu 90 de diamante albe de 230 de carate, are un pandantiv cu un diamant perfect de peste 407 carate şi este creaţia companiei de lux Mouawad.
„Potenţialul cumpărător al unei asemenea bijuterii o va privi dintr-o perspectivă diferită deoarece este categoric o investiţie”, a declarat Jean Nasr, directorul general al companiei Mouawad din Singapore.
Colierul, al cărui diamant principal a fost găsit din întâmplare, într-o haldă de steril, de o fetiţă din Republica Democratică Congo, cu aproximativ 30 de ani în urmă, va fi piesa de rezistenţă în cadrul evenimentului Singapore JewelFest, care va fi organizat la Singapore între 11 – 20 octombrie.
„L’Incomparable” a intrat în Cartea Recordurilor la începutul acestui an drept cel mai scump colier din lume.
Sursa: Mediafax