Cât timp poate rezista un om fără să urineze?
Totuşi, timpul în care se umple vezica unui individ depinde de cât de hidratat este acesta. Dacă nu avem un nivel ridicat de lichide în sistem, atunci rinichii nu vor produce foarte multă urină.
Limita de 9-10 ore este întâlnită la oamenii hidrataţi normal. Aşadar, în cazul persoanelor nehidratate corespunzător s-ar putea să dureze ceva mai mult până când vezica lor îi va îndemna să meargă la toaletă.
În prezent, nu există informaţii care să estimeze cea mai lungă perioadă pe care a petrecut-o cineva fără să urineze.
Nesatisfacerea unei astfel de nevoi fiziologice importante, cum este urinarea, este neplăcută şi nesănătoasă. Potrivit site-ului msn.com, până acum nu s-au înregistrat probleme serioase provocate de reţinerea urinei pentru mult timp în organism, iar ideea potrivit căreia vezica va exploda, dacă nu urinăm, este un mit. În schimb, ceea ce se poate întâmpla dacă ne abţinem este ca ea să nu mai ţină cont de voinţa noastră şi să elibereze lichidul din interior.
Desigur, există şi povestea vestitului astronom Tycho Brahe care, în 1601, se afla la masa unui banchet ţinut în Praga. Acesta consumase cantităţi colosale de alcool şi avea nevoie să meargă la toaletă. Din nefericire, legile politeţii de la acea vreme nu priveau cu ochi buni aceste dorinţe, astfel că Brahe a rămas aşezat la masă timp de mai multe ore, în ciuda faptului că-i era tot mai incomod. Zile întregi după acest eveniment, Brahe a avut dureri groaznice şi probleme în a urina. La 11 zile după banchet, astronomul a murit la vârsta de 54 de ani, cauza aparentă fiind uremia provocată de faptul că vezica i-a pleznit – cu alte cuvinte, un caz fatal de politeţe.
În 1901, însă, această ipoteză a început să se clatine. Atunci când rămăşiţele lui Brahe au fost exhumate, autopsia a identificat urme de mercur în barba astronomului, ceea ce sugera că celebrul om de ştiinţă ar fi putut fi otrăvit.
Recent, în noiembrie 2010, oamenii de ştiinţă au reanalizat această problemă şi au ajuns la concluzia că Brahe prezenta prea puţin mercur în corp pentru ca acesta să fi putut fi cauzator de moarte.
Deşi, se bănuieşte că, cel mai probabil, Brahe suferea de o infecţie care i-ar fi cauzat moartea, problema abţinerii de la nevoia de a urina poate fi destul de serioasă.
„Cu cât reţinem urina mai mult, cu atât există mai multe şanse ca vezica să devină un loc în care cresc bacterii. La rândul lor, aceste bacteri duc la apariţia infecţiilor care ulterior pot ajunge la rinichi şi pot cauza reale probleme pentru organism”, susţine dr. Chamandeep Bali, de la Toronto Naturopathic Health Clinic.
Sursa: Business Insider