Cum îl poţi ajuta pe copilul tău să devină mai isteţ? O nouă cercetare oferă un răspuns
Cercetătorii au descoperit că puiul de somn de după-amiază îmbunătăţeşte abilitatea copilului de a învăţa prin stimularea memoriei.
Într-o zi obişnuită, un preşcolar aglomerează numeroase informaţii acumulate în urma orelor educaţionale şi a interacţiunilor sociale în zonele din creier care gestionează memoria de scurtă durată, explică Rebecca Spencer, specialist în neuroştiinţe la Universitatea Massachusetts, Amherst şi totodată coordonatoarea acestui studiu.
„Un pui de somn la amiază permite transferarea acestei informaţii din zona de stocare temporară în zona de stocare permanentă; mai exact, din hippocampus în zonele corticale ale creierului”, a explicat cercetătoarea. „Aţi auzit fraza «ar trebui să dormi înainte să iei o decizie». Ei bine, exact la asta ne referim: copiii trebuie să proceseze informaţiile acumulate de-a lungul zilei”, spune Spencer.
Cercetarea a fost publicată în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences.
Mulţi dintre preşcolarii din ziua de astăzi au zile mai lungi decât părinţii lor, ajungând la grădiniţă dimineaţa devreme şi fiind luaţi de părinţi spre seară. „Cu toţii dormim prea puţin, iar somnul copilului este afectat de programul părinţilor”, spune Spencer.
Cercetătoarea afirmă că grădiniţele sunt presate să umple ziua cu lecţii care să pregătească copiii pentru primii ani de şcoală, iar acest lucru riscă să elimine orele de somn de la amiază.
„Nu există nicio dovadă ştiinţifică în favoarea eliminării orelor de somn, iar acum cercetarea noastră oferă dovezi ştiinţifice referitoare la importanţa somnului pentru preşcolari”, explică specialistul.
Pentru acest studiu, cercetătorii au învăţat 40 de copii din şase grădiniţe un joc de memorie vizualo-spaţial într-o dimineaţă. Copiii erau rugaţi să ţină minte unde se află pe o grilă 9-12 imagini.
În aceeaşi zi, la amiază, copiii erau fie încurajaţi să doarmă, fie să stea treji. Somnul de amiază dura aproximativ 80 de minute. În acea după-amiază şi în dimineaţa următoare, cercetătorii au testat memoria ambelor grupuri de copii – cei care dormiseră la amiază şi cei care rămăseseră treji.
Cercetătorii au descoperit că, deşi copiii obţinuseră rezultate similare dimineaţa, aceştia uitaseră mult mai multe dacă nu dormiseră la prânz. Cei care dormiseră îşi aminteau cu 10% mai multe detalii decât cei care nu dormiseră. A doua zi dimineaţa, copiii care dormiseră în amiaza precedentă obţineau scoruri mai bune decât cei care nu dormiseră. Datele arată că somnul de noapte nu permite copilului să recupereze „beneficiul de memorie” conferit de somnul de amiază, spun cercetătorii.
Pentru a înţelege mai bine dacă amintirile erau procesate în mod activ în timpul somnului, cercetătorii au dus 14 preşcolari într-un laborator de somn pentru a li se efectua o polisomnografie, un studiu al somnului care dezvăluie schimbările din creier. Copiii au dormit preţ de 70 de minute. Copiii care dormeau prezentau semne ce arătau că semnalele erau transmise dinspre hippocampus spre zona de memorie de termen lung.
„Aşadar, există dovezi care arată prezenţa unei relaţii cauză-efect între semnele că un creier integrează informaţii noi şi beneficiile unui pui de somn în ceea ce priveşte memoria”, spune Spencer.
Dr. Peter Richel, şeful departamentului de pediatrie din cadrul Northern Westchester Hospital afirmă că acest studiu oferă pentru prima dată date concrete care atestă beneficiile unui pui de somn. „Toată lumea beneficiază de pe urma unui pui de somn”, spune Richel.
Cu toate acestea, unii părinţi se opun ideii de somn de amiază, preferând ca fiii şi fiicele lor să înveţe în această perioadă.
Spencer insistă ca somnul de amiază să redevină o constantă în viaţa preşcolarilor. „Puiul de somn nu e o pierdere de vreme”, concluzionează cercetătoarea.
Sursa: HealthDay