Soarele se va „umfla” – îşi va mări dimensiunile, straturile sale exterioare extinzându-se în spaţiu, dincolo de orbita terestră, „prăjind” planetele din calea sa; în final, va exploda, lăsând în urmă rămăşiţele arse ale planetelor (inclusiv ale Terrei) şi un nucleu dens, de dimensiuni mici, o formaţiune numită pitică albă, vestigiu al stelei care a fost cândva Soarele.
Iar când se vor întâmpla aceste lucruri, Soarele va arăta, probabil, ca steaua din imaginea de mai jos, numită HD 184738 (cunoscută şi sub numele de Steaua de Hidrogen a lui Campbell) şi care se găseşte în centrul unei mici nebuloase planetare din constelaţia Lebăda.
HD 184738 este o stea cu masă mică, asemănătoare cu Soarele nostru; de aceea, „agonia” ei poate poate oferi modelul transformării finale prin care va trece şi propriul nostru soare, peste aproximativ 5 miliarde de ani.
Imaginea a fost realizată cu telescopul Hubble; strălucirea roşie şi portocalie este generată de hidrogenul şi azotul care înconjoară steaua muribundă.
HD 184738 este înconjurată şi de nori de praf, foarte asemănător cu materia din care este alcătuit Pământul. Cercetătorii nu ştiu cu siguranţă de unde vine acest praf, dar nu este exclus ca el să provină de la un grup de planete care alcătuiau sistemul solar al stelei HD 184738 şi care au fost distruse de explozia stelei centrale.
Sursa: Discovery News / Foto 1: Shutterstock; foto 2: ESA/Hubble & NASA