Caz bizar descoperit în SUA: un bărbat produce bere în propriul stomac fără să vrea. Medicii au descifrat misterul

18 09. 2013, 12:37

Un bărbat în vârstă de 61 de ani s-a prezentat la camera de gardă a unui spital din Texas plângându-se de ameţeli. Asistentele l-au supus unui test de respiraţie, iar rezultatele au arătat că acesta avea o alcoolemie ridicată, de 0,37%. Totuşi, bărbatul insista că nu băuse nimic în ziua respectivă.

„Se îmbăta din senin – de exemplu, duminica dimineaţa după ce mergea la biserică, sau oricând altcândva”, a explicat Barbara Cordell, şefa departamentului de asistente din cadrul Panola College din Carthage, Texas. „Soţia sa era atât de îngrijorată încât şi-a cumpărat un test care măsoară alcoolemia pe baza aerului respirat”, relatează specialista.

Majoritatea doctorilor din cadrul spitalului au presupus că bărbatul bea pe ascuns, însă Cordell şi dr. Justin McCarthy, un gastroenterolog din Lubbock, au dorit să afle ce se petrecea cu adevărat.

Cei doi specialişti l-au perchiziţionat pe bărbat pentru a identifica posibilele surse ascunse de alcool, iar apoi l-au izolat într-o cameră de spital timp de 24 de ore. De-a lungul zilei, bărbatul a mâncat alimente bogate în carbohidraţi, iar doctorii îi făceau periodic teste de sânge pentru a vedea nivelul alcoolului. La un moment dat, acesta crescuse la 0,12%.

În cele din urmă, McCarthy şi Cordell au identificat cauza: un exces de drojdie în intestin.

Cu alte cuvinte, tractul intestinal al pacientului juca rolul unei fabrici de bere.

„Pacientul era infectat cu Saccharomyces cerevisiae”, a relatat Cordell. Astfel, de fiecare dată când bărbatul mânca sau consuma ceva ce conţinea amidon – paste, o chiflă sau un suc – drojdia fermenta zaharurile în etanol, îmbătându-l. Pe scurt, bărbatul producea bere în propriul intestin. Cei doi specialişti au relatat cazul „berăriei interne” în publicaţia International Journal of Clinical Medicine.

Drojdia se găseşte în numeroase alimente şi băuturi, cum ar fi pâinea, berea sau vinul. De regulă, aceste fiinţe minuscule nu ne fac rău, ci trec prin noi fără a ne afecta. De altfel, unele persoane iau Saccharomyces sub forma unui supliment probiotic.

Cu toate acestea, se pare că în anumite cazuri rare aceste micuţe fiinţe îşi stabilesc reşedinţa pe termen lung în intestin şi provoacă probleme, explică dr. Joseph Heitman, microbiolog la Universitatea Duke.

„Cercetătorii au arătat că Saccharomyces poate creşte în tractul intestinal”, afirmă Heitman. „Însă nu este clar dacă drojdia este asociată vreunei boli”, mai spune specialistul.

Literatura de specialitate relevă puţine cazuri similare celuia petrecut în Texas. Unele relatări din Japonia datează din anii ’70. În majoritatea cazurilor, infecţiile au avut loc după ce o persoană a consumat antibiotice, pastile ce ucid bacteriile din intestin, făcând loc invadatorilor, sau după ce au suferit de altă boală care le-a suprimat sistemul imunitar.

Totuşi, asemenea cazuri sunt extrem de rar. Heitman afirmă că nu a mai auzit de „sindromul fabricii de bere interne” până la acest caz. „Sună interesant”, afirmă specialistul, însă acesta cauţionează totodată că „este vorba doar de o singură persoană, nu de un studiu clinic controlat”.

Sursa: NPR