Robo-larva îşi croieşte drum spre creierul uman
Aşadar, o robo-larvă bizară s-ar putea să îşi facă drum spre crierii oamenilor.
Inspirat de o emisiune televizată în care chirurgii plasticieni foloseau viermi pentru a înlătura ţesuturile moarte, neurochirurgul J. Marc Simard de la Şcoala de Medicină din cadrul Universităţii Maryland a dezvoltat un prototip al unei robo-larve care ar putea consuma tumorile din creier din interior spre exterior.
Robo-larva, care are o formă curbată, poate distruge tumorile prin intermediul unui instrument electrocauter, având capacitatea ca ulterior să îndepărteze ţesuturile moarte.
Invenţia poate fi controlată de la distanţă, lucru care îi permite chirurgului să monitorizeze tumoarea şi să direcţioneze robotul spre anumite ţesuturi, în timp ce pacientul este supus unui RMN.
Adesea, în timpul operaţiilor, chirurgilor le este greu să facă diferenţa între ţesutul afectat şi cel sănătos, dac nu au ajutorul unui RMN. Şi cum o întreagă operaţie pe creier nu se poate realiza în timp ce pacientul este într-un astfel de aparat, lucrurile sunt destul de complicate.
„Aici avem un sistem natural care recunoaşte răul de bine şi binele de rău. Cu alte cuvinte, larvele au înlăturat toate părţile rele, lăsându-le pe cele bune. M-am gândit că dacă am avea un echivalent al larvelor pentru a înlătura tumorile am da lovitura”, a declarat Simard.
Provocarea constă în controlarea robotului de la distanţă în aşa fel încât să nu interfereze cu câmpul magnetic care este parte integrată a procesului de imagistică. Prin urmare, sistemul nu poate avea un motor electromagnetic.
Pentru moment, robotul foloseşte acest sistem de scripeţi şi arcuri pentru a se putea deplasa.