Care este sursa viselor noastre? Oamenii de ştiinţă au aflat răspunsul

16 09. 2013, 13:22

Şi totuşi, sunt visele rezultatul imaginaţiei sau al unui reflex din creier? O echipă de oameni de ştiinţă din Franţa sugerează că în cea mai rudimentară formă a sa, visul este generat de trunchiul cerebral, partea din creier care se conectează la măduva spinării şi reglează somnul, un proces care începe de la părţile cele mai primitive ale creierului spre cele mai complicate. 

În studiu, oamenii de ştiinţă au analizat pacienţi care sufereau de sindromul Athymhormic, caracterizat prin apatie extremă. Oamenii care suferă de acest deficit îşi pierd capacitatea de a activa în mod spontan orice proces cognitiv sau emoţional. Participanţii au declarat că nu au deloc gânduri, un fenomen numit vid mental. Cel mai adesea, aceşti oameni stau liniştiţi într-un singur loc toată ziua fără să vorbească sau să se mişte. Ei pot răspunse la întrebări şi pot aminti lucruri, dar lăsaţi singuri, minţile lor par goale. Aşadar, dacă aceste persoane nu formează gânduri, pot visa?

La studiu au luat parte 13 subiecţi care sufereau de acest sindrom şi alţi 13 indivizi clinic sănătoşi care au fost rugaţi să îşi păstreze un jurnal de vise pe care, ulterior, oamenii de ştiinţă l-au analizat în funcţie de lungime, complexitate şi aspect bizar. 

La final, s-a constat că nu toţi participanţii care sufereau de sindromul Athymhormic au visat, dar au existat câţiva care au făcut-o. Cei care au declarat că au visat (doar patru la număr), aveau vise mai scurte şi mai puţin bizare decât cei din grupul de control. Mai exact, aceştia au visat scenarii obişnuite, precum plimbări banale sau bărbierit. 

Faptul că pacienţii care nu au gânduri spontane în timpul zilei pot visa sugerează că visarea ar putea fi un proces care începe de la părţile cele mai primitive părţi ale creierului spre cele mai complicate, adică un reflex. Însă, simplitatea şi lipsa de resurse emoţionale din visele acestor indivizi sugerează că pentru crearea scenariilor ciudate din vise este nevoie de implicarea unor procese mai dezvoltate. 

Sursa: Business Insider