Una dintre cele mai consumate băuturi din lumea are potenţialul de a preveni dezvoltarea cancerului
Motiv pentru care sucul de portocale multe efecte pozitive asupra sănătăţii umane este acela că băutura conţine mulţi antioxidanţi şi flavonoizi. Studii anterioare au indicat că sucul de portocale poate reduce riscul de apariţie a leucemiei la copii, ajutând totodată în procesul de prevenire prin chimioterapie a cancerelor mamare, hepatice şi de colon.
Totuşi, oamenii de ştiinţă au explicat şi că efectele biologice ale sucului de portocale asupra corpului uman sunt foarte influenţate de compoziţia sa. La rândul său, compoziţia depinde de condiţii precum clima, solul, metodele de stocare a fructului după culegere, dar şi cât de copt este acesta.
Chiar dacă sucul de portocale este benefic sănătăţii, specialiştii au notat că, la fel ca în orice situaţie, „ce-i mult strică”. Mai exact, ei au subliniat că un consum excesiv de suc de portocale îi poate afecta în special diabetici şi pe cei hipertensiune şi probleme renale, producându-le alergii alimentare sau infecţii, în cazul în care sucul nu a fost pasteurizat.
„Consumul excesiv de orice aliment, chiar şi de alimente foarte sănătoase, poate duce la dezechilibrul statutului oxidativ”, au notat autorii studiului în jurnalul Nutrition and Cancer.
„Sucul de portocale ar putea contribui la prevenirea prin chimioterapie a cancerelor indiferent de stadiul lor de evoluţie. Printre cele mai importante efecte biologice ale sucului de portocale sunt proprietăţile antigenotoxice (care împiedică substanţele toxice să afectează materialul genetic) şi antimutagenice (împotriva mutaţiilor genetice), aşa cum s-a observat în testele realizate pe animale şi pe oameni”, au mai declarat oamenii de ştiinţă brazilieni.