Forme de viaţă de acum 100.000 de ani au fost descoperite pentru prima dată în sedimentele unui lac subglacial
În ultimele decenii, oamenii de ştiinţă au fost fascinaţi de gândul că ar putea găsi forme de viaţă extreme în apele reci şi întunecate aflate la kilometri sub calota glaciară din Antarctica.
Acum, oamenii de ştiinţă de la British Antarctic Survey (BAS) şi de la universităţile din Northumbria şi Edinburgh au început să analizeze marginile calotei glaciare în căutarea lacurilor subglaciare care acum (când gheaţa se topeşte din ce în ce mai mult) încep să fie expuse pentru prima dată de când au fost acoperite de gheaţă acum mai bine de 100.000 de ani.
În cele din urmă, oamenii de ştiinţă au ales lacul Hodgson din peninsula Antarctica care a fost acoperită de mai bine de 400 de metri de gheaţă la finalul ultimei Ere Glaciare, dar care acum este considerat a fi un lac subglacial în dezvoltare şi care mai este acoperit doar de un strat subţire de gheaţă, de aproximativ 3-4 metri.
Forând gheaţa, specialiştii au ajuns până la sedimentele de pe fundul lacului care are o adâncime de 93 de metri, o lăţime de 1.5 km şi o lungime tot de 1.5 km.
Specialiştii au estimat că mediul din lac este dur pentru orice formă de viaţă, dar straturile de noroi de pe fundul lacului au fost considerate un fel de capsulă a timpului care stoca ADN-ul microbilor care au trăit aici de-a lungul mileniului.
Când au analizat probele prelevate, oamenii de ştiinţă au constatat că la suprafaţă, existau organisme recente care au venit în lac de curând, însă când au analizat şi probele prelevate de la 3,2 metri adâncime au observat microbi care cel mai probabil datează de acum 100.000 de ani.
„Bogăţia de biomasă şi diversitate a fost surprinzătoare. Este pentru prima dată când am identificat microbi care trăiesc în sedimentele unui lac glacial şi care prosperă într-un mediu pe care noi îl considerăm prea extrem” a declarat coordonatorul cercetării, David Pearce.
„Faptul că aceste organisme au supravieţuit într-un mediu atât de aparte ar putea însemna că ele au dezvoltat căi unice de adaptare care ar putea duce la alte descoperiri interesante. Ne aflăm abia într-un stadiu incipient şi avem nevoie să cercetăm mai atent aceste forme de viaţă”
O parte din viaţa descoperită era reprezentată de ADN extras din fosile care a indicat că multe şi diferite tipuri de bacterii trăiesc în lac, inclusiv o gamă de extremofile, specii care adaptate la cele mai extreme medii. Acestea folosesc o varietate de metode chimice pentru a susţine viaţa atât cu oxigen, cât şi fără.
Oricum, multe dintre speciile de aici s-ar putea să nu fi fost descoperite până acum de oamenii de ştiinţă, care speră ca noile forme de viaţă să aducă detalii privitoare la modul în care viaţa ar putea supravieţui pe alte planete.
Sursa: BAS