James Rilling şi colegii săi de la Universitatea Emory din Atlanta, Georgia, au folosit scannere RMN pentru a măsura volumul testiculelor a 55 de taţi. Cercetătorii le-au cerut acestor bărbaţi şi mamelor copiilor lor să răspundă la o serie de întrebări pentru a stabili cât de implicaţi sunt ca părinţi. De asemenea, oamenii de ştiinţă au folosit un scanner RMN funcţional pentru a analiza activitatea cerebrală a bărbaţilor în timp ce aceştia priveau fotografii ce-i înfăţişau pe copii lor.
Bărbaţii cu testicule mai mici obţineau cele mai bune scoruri în chestionarele referitoare la implicarea parentală. De asemenea, atunci când priveau fotografiile ce-i înfăţişau pe copiii lor, bărbaţii cu testicule mici prezentau o activitate mai mare în zonele din creier asociate empatiei şi motivaţiei de a îngriji urmaşii decât bărbaţii cu testicule mai mari, ceea ce sugerează că sunt taţi mai implicaţi.
Alte studii mai vechi au sugerat că bărbaţii cu mai mult testosteron sunt mai activi din punct de vedere sexual, dar că nivelul acestui hormon scade după ce bărbaţii devin părinţi. Totuşi, noua legătură dintre dimensiunile testiculelor şi implicarea parentală nu este explicată de nivelul de testosteron.
„Testosteronul nu explică această legătură”, afirmă Susanne Schultz, un biolog de la Universitatea Manchester, care a declarat că „rezultatele sunt foarte surprinzătoare”.
Bărbaţii cu testicule mai mari tind să producă mai multă spermă, care este totodată de o calitate mai bună. Rilling crede că este posibil să existe un compromis între energia investită de bărbat în producerea spermei, ceea ce poate fi o strategie de înmulţire, şi eforturile de îngrijire parentală. „Cu toţii dispunem de o cantitate limitată de energie pe care o putem cheltui”, explică omul de ştiinţă. „Dacă investeşti mai mult în îngrijirea copilului, ai mai puţină energie pentru reproducere şi vice versa”, spune Rilling.
Riling nu ştie mecanismul prin care testiculele mai mici îi face pe bărbaţi să fie părinţi mai bune. „Presupunem că dimensiunile testiculelor stabilesc cât de implicaţi sunt taţii, dar este posibil ca relaţia să fie inversă, adică atunci când bărbaţii devin mai implicaţi ca taţi să li se micşoreze testiculele”, spune cercetătorul.
Rezultatele studiului nu înseamnă neapărat că bărbaţii cu testicule mari sunt părinţi mai răi. Majoritatea părinţilor aleg cât de implicaţi sunt în creşterea copilului lor, spune Riling. „Este posibil ca pentru unii bărbaţi să fie mai dificil să întreprindă aceste activităţi de îngrijire, însă asta nu este o scuză”, spune cercetătorul.
„Nu vreau să spun că bărbaţii cu testicule mari sunt mereu părinţi mai răi, dar datele noastre arată o tendinţă ca ei să fie mai puţin implicaţi în sarcini precum schimbarea scutecelor, îmbăierea copiilor, pregătirea meselor sau efectuarea de vizite la doctor”, a concluzionat profesorul de antropologie.
Sursa: New Scientist, AFP