Ce se întâmplă când ţipi la copilul tău sau îi spui că este „leneş”? Cercetătorii au aflat răspunsul

O analiză efectuată pe aproximativ 1.000 de familii sugerează că acest tratament oral dur nu doar că eşuează în a reduce comportamentele nedorite, ci chiar le stimulează.

Rezultatul acestui tratament din partea părinţilor este că adolescenţii se simt mai furioşi, mai încăpăţânaţi şi mai iritaţi, lucru ce duce la mai multe conflicte cu părinţii şi la un comportament nedorit.

• Un nou record istoric pentru prețul aurului. A fost depășit pragul de 4.400 de dolari pe…
• Cum facem față sărbătorilor fără excese alimentare?

„Majoritatea părinţilor care ţipă la copiii lor adolescenţi nici nu îndrăznesc să viseze să-i pedepsească fizic”, subliniază Ming-Te Wang, profesor de psihologie la University of Pittsburgh School of Education şi totodată autorul acestui studiu. „Cu toate acestea, şi această metodă de disciplinare – prin ţipete, înjurături sau insulte – este la fel de nocivă pe termen lung pentru sănătatea adolescenţilor”, explică specialistul.

„Rezultatele noastre explică de ce părinţii au senzaţia că, indiferent cât de tare ţipă, adolescenţii nu îi ascultă”, spune Wang. „Într-adevăr, disciplinarea verbală nu este doar ineficientă în a combate problemele de comportament, ci chiar stimulează apariţia acestor probleme”, adaugă Wang.

Cercetarea realizată de Wang şi de Sarah Kenny de la Universitatea Michigan este publicată în cel mai recent număr al jurnalului Child Development.

Pentru a explica dimensiunile acestei probleme, cercetătorii notează că un sondaj recent a arătat că 9 din 10 părinţi americani recunosc că au apelat, la un moment dat, la o formă dură de disciplină verbală în relaţia cu copilul lor, indiferent că acesta era de vârsta adolescenţei sau mai tânăr. Peste jumătate dintre părinţii ce au participat la sondaj au declarat că, la vârsta adolescenţei, copilul lor a receptat cele mai virulente forme de disciplină verbală (cum ar fi înjurăturile şi jignirile).

Pentru a afla mai multe, cercetătorii au desfăşurat un studiu pe 976 de familii din clasa mijlocie din Pennsylvania ce aveau un copil de vârsta adolescenţei. Toate cele 976 de familii participau deja la un studiu pe termen lung ce analiza interacţiunea din interiorul familiilor şi dezvoltarea adolescenţilor. Peste jumătate dintre familii erau albe, iar 40% erau afro-americane.

Părinţii şi adolescenţii au răspuns la chestionare în mod repetat de-a lungul unei perioade de doi ani, permiţându-le cercetătorilor să descopere elemente importante despre relaţiile dintre ei şi despre nivelul sănătăţii mentale.

Cercetătorii au cerut mai ales copiilor cu vârste de 13 şi 14 ani să relateze frecvenţa şi tipul problemelor de comportament, inclusiv problemele la şcoală, furatul, luptatul, distrugerea proprietăţii ca formă de distracţie sau minţitul.

Părinţii au fost întrebaţi cât de des au recurs la „disciplinarea verbală dură”, denumire ce include ţipatul, înjuratul şi jignitul copiilor. Cercetătorii au notat şi de fiecare dată când părinţii spuneau adolescenţilor că sunt „proşti”, „leneşi” sau alte jigniri similare.

Totodată, adolescenţii erau întrebaţi să descrie în ce măsură simt că există „căldură” în relaţia lor cu părinţii, ca raport al cantităţii de dragoste parentală, afecţiune şi grijă pe care o percepeau din partea lor. De asemenea, cercetătorii urmăreau dacă părinţii sau adolescenţii sufereau de depresie.

Cercetătorii au descoperit că adolescenţii care aveau parte de durere şi discomfort emoţional în urma jignirilor şi ţipetelor părinţilor tindeau să devină mai furioşi şi mai puţin inhibaţi, ceea ce ducea la o amplificare a comportamentelor negative pe care părinţii doreau să le oprească.

„Ceea ce este important e faptul că nivelul de «căldură parentală» nu atenua efectele disciplinei verbale”, spune Wang. „Aşadar, senzaţia că părintele ţipă «din dragoste» sau «pentru binele copilului» nu elimina daunele provocate. Nici legătura dintre părinte şi copil nu conta. Chiar dacă vă iubiţi şi susţineţi copilul, dacă ţipaţi la el şi îl jigniţi, efectele continuă să fie nocive”, spune cercetătorul.

„Părinţii care doresc să modifice comportamentul adolescenţilor ar face mai bine dacă ar comunica cu ei de pe prag egal şi le-ar explica acestora motivele şi îngrijorările pe care le simt”, explică omul de ştiinţă.

Rahil Briggs, director al programului de servicii pediatrice din cadrul Montefiore Medical Center, nu se declară surprins de rezultate. „Ideea este că părinţii trebuie să facă parte din aceeaşi echipă, să fie de partea adolescenţilor. Dacă aceştia recurg la intimidări verbale şi la umilirea adolescenţilor, acestea sunt de multe ori cele mai dăunătoare lucruri pe care le poate resimţi un copil care încearcă să-şi găsească calea în viaţă. Astfel că nu sunt deloc surprins de rezultatele studiului”, a concluzionat Briggs.

Sursa: HealthDay