Femelele caută parteneri care seamănă la înfăţişare cu tatăl lor, dezvăluie o nouă cercetare

Un nou studiu arată că femelele tind să prefere masculii care se aseamănă din punct de vedere fizic cu tatăl lor.

Într-o cercetare publicată în jurnalul Evolution, oamenii de ştiinţă au folosit un model computerizat pentru a demonstra că animalele care caută parteneri ce prezintă trăsăturile fizice ale tatălui lor tind să aibă mai mulţi urmaşi decât animalele ce nu prezintă această preferinţă. Pentru că, prin definiţie, un tată a avut parte de succes în „jocul înmulţirii”, căutarea unor parteneri cu trăsături similare reprezintă o strategie bună pentru a identifica parteneri buni, explică Tucker Gilma, specialist în biologie evoluţionistă la Universitatea Manchester şi totodată co-autor al studiului.

• Canada autorizează testarea cipurilor cerebrale de la Neuralink
• Gigantul Google, somat să vândă browserul Chrome

„Ideea este că atunci când o femelă foloseşte o strategie codificată genetic ce o face să caute masculi care se aseamănă cu tatăl ei, atunci ea are avantajul de a fi mai pricepută în a alege gene care au valoarea selectivă şi sunt sexy”, a explicat Gillman.

Este posibil ca modelul să nu se aplice şi în cazul înmulţirii la oameni, deşi anumite cercetări sugerează că oamenii îşi aleg partenerii într-un mod similar celorlalte animale.

Oamenii de ştiinţă ştiu de ceva vreme că animalele îşi modelează preferinţele sexuale pe baza animalelor la care au fost expuse în tinereţe, un proces cunoscut sub numele de „întipărire sexuală”. De exemplu, puii care au văzut o pasăre cu pene colorate intens ataşate de cap în cadrul unei cercetări tindeau să caute la maturitate parteneri cu pene colorate ataşate de cap, chiar dacă nu există asemenea animale în sălbăticie. Dovezi de „întipărire sexuală” au fost întâlnite şi la peşti şi la păienjeni.

Biologii dezbat intens dacă şi oamenii prezintă această trăsătură. Unele studii arată că femeile preferă bărbaţii care arată ca tatăl lor, iar bărbaţii preferă femeile care se aseamănă cu mama lor.

Gilman a conceput un model în care mai multe organisme îşi aleg un partener. Unele femele aveau gene care le făceau să prefere masculii care aveau trăsături similare celor avute de tatăl lor, pe când altele nu aveau această preferinţă. Apoi, cercetătorii au lăsat organismele virtuale să se „reproducă” preţ de câteva milioane de generaţii.

Cercetătorii au descoperit că femelele care preferau trăsăturile paternale tindeau să le învingă în „competiţia reproducerii” pe cele care nu aveau această preferinţă. De-a lungul timpului, o preferinţă pentru masculii care se asemănau cu taţii femelor s-a răspândit la nivelul întregii populaţii. Atunci când taţii nu erau prezenţi, modelul computerizat prezicea că femelele ar fi suferit o „întipărire” pe baza mamei lor sau pe a altor masculi.

Alegerea unei persoane care seamănă cu tatăl este, cel mai probabil, o strategie bună, deoarece taţii au reuşit deja în competiţia „supravieţuirii şi reproducerii”. Aceştia s-au reprodus cu succes cel puţin o dată, ceea ce nu pot spune mulţi masculi dintr-o populaţie, explică Gilman.

Cu cât două animale se aseamănă mai mult, cu atât este mai probabil să aibă aceleaşi gene. Astfel, prin căutarea unor parteneri care se aseamănă fizic cu tatăl femelei, animalele au o „scurtătură” care le permite să aleagă masculi de calitate.

Maria Servedio, un specialist în biologia evoluţionistă de la Universitatea North Carolina Chapel Hill ce nu a luat parte la acest studiu, afirmă că cercetarea confirmă rezultatele obţinute în trecut. Servedio a obţinut rezultate similare folosind un model mai simplu.

Specialista recunoaşte că testarea modelului în natură ar fi dificilă. De asemenea, dovedirea faptului că această „întipărire sexuală” se întâlneşte şi în rândul oamenilor ar fi şi mai dificilă.

„Ştim că în numeroase cazuri modul în care ne alegem partenerii este similar modului în care alte animale îşi aleg partenerii”, spune Gilman. „Se va dovedi că şi oamenii prezintă «întipăriri sexuale» previzibile? Această întrebare rămâne deschisă”, a concluzionat Gilman.

Sursa: LiveScience