Cum se împacă locuitorii din Londra cu cele 10.000 vulpi ce trăiesc în oraş?

28 08. 2013, 12:16

Vulpile ar putea părea nelalocul lor pe străzile capitalei britanice, însă au ajuns atât de răspândite, încât în cel mai recent sondaj 70% dintre locuitorii londonezi au declarat că au zărit o vulpe în săptămâna în curs.

Pentru unii orăşeni, însă, vulpea reprezintă un vecin de coşmar.

Mulţi locuitori ai Londrei au fost treziţi în mijlocul nopţii de ţipetele stranii ale vulpilor, ca dimineaţa să descopere că nedoritele vizitatoare au răsturnat coşul de gunoi. Mai mult, animalul va fi lăsat în urmă şi un neplăcut „parfum” de mosc.

Vulpile sunt considerate de numeroşi locuitori a fi o ameninţare, iar în ultimii ani au fost înregistrate mai multe cazuri în care aceste animale au fost acuzate că au atacat bebeluşi aflaţi în pătuţurile lor. Cu toate acestea, organizaţiile ce pledează pentru drepturile animalelor afirmă că pericolele sunt exagerate.

În iunie, primarul Londrei, Boris Johnson, a redeschis o dezbatere pe tema uciderii acestor animale, sugerând în glumă că autorităţile ar trebui să legalizeze vânătoarea de vulpi în Londra. Acest sport tradiţional britanic a fost interzis în anul 2005.

„Această declaraţie va genera o lipsă de popularitate uriaşă, dar nu-mi pasă”, a comentat Johnson, care s-a hotărât să îşi împărtăşească opiniile după ce pisica sa a fost atacată de una din vulpile londoneze.

„Dacă oamenii vor să formeze o echipă pentru a vâna lupile din Islington (un cartier din nordul Londrei), eu sunt în favoarea acestei idei”, a spus primarul Londrei.

Vulpea se adaptează foarte bine la viaţa în oraş    (Infografic: AFP)

Conform cercetătorilor de la Universitatea Bristol, în Marea Britanie trăiesc 33.000 de vulpi urbane, dintre care o treime îşi au reşedinţa în capitală. Alte 250.000 de vulpi trăiesc în mediul rural.

„Vulpile sunt animale adaptabile care pot consuma numeroase tipuri de alimente şi care sunt, prin natura lor, oportuniste”, a explicat Calie Rydings, membră a organizaţiei RSPCA, ce pledează pentru drepturile animalelor.

„Aşadar, nu este de mirare că pot fi întâlnite în anumite oraşe”, a mai spus Rydings.

Cu parcurile sale ample şi cu numeroase case dotate cu grădine, Londra este un veritabil paradis pentru vulpi. Aceste animale au devenit un element obişnuit în peisajul urban londonez începând cu anii ’30, când oraşul s-a extins în zonele rurale ce formau teritoriul tradiţional al vulpilor.

O vulpe priveşte printr-o poartă a Royal Courts of Justice, instituţie aflată în centrul Londrei    (Foto: AFP)

În ciuda plângerilor, vulpile coabitează în mare parte fără probleme cu vecinii lor umani.

Un sondaj efectuat de postul de televiziune Channel 4 arată că 86% dintre britanici declară că le plac vulpile. Un alt sondaj efectuat de Universitatea Bristol a relevat că aproximativ 10% dintre londonezi hrănesc vulpile în mod regulat.

Stephen Harris, profesor de ştiinţe ale mediului în cadrul Universităţii Bristol, afirmă că Marea Britanie are una dintre cele mai dense populaţii de vulpi din lume.

„În ciuda acestui lucru, vulpile provoacă uluitor de puţine probleme, iar majoritatea proprietarilor se bucură să vadă o vulpe la ei în grădină”, spune Harris.

Cu toate acestea, odată la câţiva ani, un caz problematic face valuri în media şi duce la lansarea unor apeluri publice de reducere a numărului de vulpi, fie prin uciderea lor, fie prin mutarea lor la ţară.

În 2010, o mamă din estul Londrei a relatat despre „coşmarul” pe care l-a trăit după ce fiicele sale gemene, în vârstă de 9 luni, au fost rănite de o vulpe în timp ce dormeau în pătuţurile lor.

În luna februarie a acestui an, un bebeluş în vârstă de o lună a rămas fără un deget.

Organizaţiile pledează pentru drepturile animalelor afirmă că aceste atacuri sunt foarte rare şi că, în anumite cazuri, nu vulpile sunt vinovate.

Trevor Williams, directorul organizaţiei Fox Project, afirmă că a auzit despre 3 „atacuri” ale vulpilor în ultimii 11 ani, iar într-unul dintre acestea atacul a fost, de fapt, al câinelui familiei.

„Conform vecinilor, şi în al doilea caz a fost implicat un câine. Iar în cel de-al treilea caz existau atâtea contradicţii în declaraţiile oamenilor, încât puţină lume i-a crezut”, a declarat Williams.

Chiar dacă acuzaţiile sunt adevărate, spune Williams, rata atacurilor este mult mai mic faţă de cei 250.000 de oameni muşcaţi anual în Marea Britanie de către un câine de companie.

Organizaţia RSPCA afirmă că cea mai mare ameninţare este la adresa vulpilor.

Speranţa medie de viaţă a unei vulpi urbane este de doar doi ani, faţă de patru ani în captivitate.

Automobilele sunt responsabile pentru 60% dintre decesele vulpilor. Restul vulpilor mor din cauza bolilor sau sunt ucise de cei 100 de practicanţi de tir autorizaţi să vâneze vulpi în Londra.

O vulpe a fost surprinsă în Downing Street 10, în faţa reşedinţei premierului britanic, în decembrie 2004    (Foto: AFP)

Sursa: AFP