Echipa ta preferată a obţinut un rezultat prost? Iată de ce rişti să te îngraşi

26 08. 2013, 13:16

Cercetătorii de la INSEAD Business School au analizat, de-a lungul a două sezoane, alimente consumate de fanii unor echipe din NFL (National Football League) din peste 24 de oraşe.

Yann Cornil, cercetător la INSEAD; afirmă că alte studii au arătat că rezultatele meciurilor pot influenţa şofatul imprudent, incidenţa atacurilor de cord şi chiar numărul cazurilor de violenţă domestică, însă nimeni nu a studiat modul în care acestea pot influenţa obiceiurile alimentare.

„Datele colectate în cadrul acestui studiu ne-au permis să urmărim şi persoanele care trăiau în oraşe care nu aveau echipe în NFL sau cu echipe care nu jucau în anumite zile, oferindu-ne astfel două grupuri de control”, afirmă Cornil.

Studiul publicat în jurnalul Psychological Science a dezvăluit o legătură interesantă:

  • fanii consumau cu 16% mai multe grăsimi saturate atunci când echipa lor pierdea, faţă de cantitatea consumată într-o zi obişnuită de luni
  • fanii consumau cu 9% mai puţine grăsimi saturate atunci când echipa lor câştiga, în comparaţie cu cantitatea consumată într-o zi obişnuită de luni

Cercetătorii subliniază că aceeaşi tendinţă s-a observat chiar şi în rândul celor ce nu erau fani ai fotbalului american. De asemenea, oamenii de ştiinţă au observat că tendinţa devenea vizibilă „mai ales atunci când un meci era decis în ultima clipă”.

„Oamenii mănâncă mai sănătos atunci când echipa lor câştigă şi mai prost atunci când ea pierde, mai ales dacă pierd neaşteptat, la limită sau în faţa unei echipe de aceeaşi valoare”, subliniază autorii studiului.

Cercetătorii au efectuat un alt experiment în care au cerut unui grup de suporteri francezi să scrie despre un moment în care echipa lor preferată a pierdut sau a câştigat. Într-o sarcină ulterioară, participanţii la studiu au fost întrebaţi ce mâncare ar prefera să consume.

Rezultatele au arătat că cei care au scris despre un meci pierdut de echipa lor au preferat să consume chipsuri de cartofi şi dulciuri, pe când cei ce au scris despre un meci în care echipa lor a câştigat au ales un meniu mai sănătos, conţinând struguri sau roşii.

Cercetătorii speculează că fanii percep o ameninţare la adresa identităţii lor atunci când echipa lor favorită pierde şi folosesc consumul de alimente drept o metodă prin care fac faţă acestui stres. De asemenea, autorii studiului subliniază că fanii echipelor câştigătoare păreau să înregistreze o creştere a auto-controlului.

În concluzie, cercetătorii afirmă că există o metodă prin care suporterii pot combate nevoia de a consuma junk food după ce echipa lor favorită a pierdut un meci: „Chiar dacă ţineţi cu o echipă care pierde tot timpul, există o soluţie în cazul în care vă îngrijorează alimentaţia dumneavoastră. După o înfrângere, scrieţi pe o foaie de hârtie lucrurile care sunt cu adevărat importante pentru dumneavoastră în viaţă. În studiile noastre, această tehnică simplă, ce poartă numele de «autoafirmare», a eliminat în totalitate efectul înfrângerilor”.

Surse: MedicalNewsToday, Eurekalert