Optimiştii realişti iau ceea ce e mai bun din ambele viziuni: combină perspectiva pozitivă a optimiştilor cu lipsa de iluzii a pesimiştilor; optimismul îi ajută să facă faţă mai bine slujbei, dar, în acelaşi timp, aceşti oameni nu sunt copleşiţi cu uşurinţă de sentimentul nefericirii.
Oamenii optimişti au tendinţa de a trăi mai mult şi de a fi, în general, mai sănătoşi, în vreme ce pesimiştii, tocmai din cauza lucidităţii lor lipsite de orice iluzii, pot fi mai predispuşi la depresie.
Sophia Chou, o cercetătoare de la Universitatatea Naţională din Taiwan, specializată în psihologie organizaţională, a constatat, după ani de activitate în domeniu, că există şi indivizi care sunt atât optimişti, cât şi realişti, şi că aceştia tind să fie persoane de succes, ceea ce a făcut-o să se întrebe dacă optimismul şi realismul chiar sunt trăsături opuse.
Ea a studiat, cu ajutorul chestionarelor pentru determinarea personalităţii, 200 de absolvenţi de colegii şi universităţi din Taiwan, vrând să afle în ce măsură aceşti studenţi aveau iluzii pozitive şi dacă erau motivaţi de realitate ori de auto-apreciere.
În urma rezultatelor testelor, optimiştii au fost împărţiţi în două categorii: realişti şi idealişti.
Optimiştii realişti tind să ţină seama de realitate, de acurateaţea evaluării situaţiei reale, în timp ce optimiştii idealişti tind să se auto-aprecieze.
S-a constatat că optimiştii realişti aveau, în medie, rezultate şcolare mai bune decât cei idealişti, probabil pentru că nu se amăgeau cu iluzia că sunt în stare să aibă rezultate bune şi fără să înveţe.
În psihologia tradiţională, se considera că o viziune mai realistă asupra vieţii este asociată cu o stare de satisfacţie mai scăzută şi cu un risc mai mare de depresie. Totuşi, Sophia Chou a constatat că optimiştii realişti reuşeau să fie fericiţi. Pentru a înţelege, a studiat mai aprofundat personalitatea acestora.
A constatat, astfel, că optimiştii realişti considerau că au mai mult autocontrol şi o capacitate mai mare de control în ceea ce priveşte relaţiile interpersonale. Când se confruntau cu o problemă sau cu o provocare, nu se resemnau să accepte situaţia, considerând că n-au de ales, ci se dovedeau creativi, explorând diferite posibilitţi şi întocmind planuri de rezervă.
Acest lucru le permitea să rămână senini şi curajoşi în ceea ce priveşte viitorul, chiar dacă aveau de-a face cu încercări dificile în prezent.
Totuşi, şi optimismul realist are un dezavantaj; aceste persoane sunt mai predispuse la anxietate decât optimiştii idealişti (care sunt mai puţin ancoraţi în realitate), deoarece întrevăd şi posibilitatea unor eşecuri, pe când idealiştii se amăgesc cu iluzii pozitive, pentru a-şi atenua anxietatea.
În ansamblu, rezultatele sugerează că tipul optimistului realist şi cel al optimistului idealist ar putea fi două tipuri de personalitate foarte diferite.
Pentru a cultiva o viziune optimistă, dar realistă, spune cercetătoarea, oamenii ar trebui să păstreze o privire limpede asupra realităţii, dar să pună accent pe ceea ce pot controla în cele mai multe situaţii.
Sursa: Live Science / Foto: Hepta