O nouă iluzie optică ne permite să ne observăm propriile unde cerebrale

Cercetarea este realizată de doi specialişti în neuroştiinţe, Rodika Sokoliuk şi Rufin VanRullen, şi poartă numele „The Flickering Wheel Illusion: When α Rhythms Make a Static Wheel Flicker”. Iluzia optică poate fi văzută mai jos:

• Apneea în somn ar putea fi tratată prin injecții cu celule stem
• Pentru prima dată, Japonia depășește pragul de 10 milioane de turiști în primul trimestru al anului

La prima privire, desenul de mai sus nu reprezintă decât nişte linii albe şi negre. Dacă o priviţi cum trebuie, însă, veţi observa că imaginea începe să tremure. Nu este vorba despre o iluzie optică obişnuită, căci „tremuratul” pe care îl percepeţi este generat de propriile unde cerebrale.

Pentru a vedea iluzia optică este nevoie de puţin efort. Mai întâi trebuie să priviţi imaginea, iar apoi să vă uitaţi într-o zonă aflată la câţiva centimetri depărtare de ea. Atunci când imaginea este în zona vederii periferice, ar trebui ca centrul imaginii să începe să pâlpâie, aşa cum pâlpâie o stea foarte luminoasă. De asemenea, efectul funcţionează şi sub forma de „persistenţă a imaginii” (imagine ce rămâne chiar şi când nu o mai priviţi). Aşadar, dacă reuşiţi să faceţi imaginea să „pâlpâie”, priviţi în acel punct preţ de un minut, iar apoi priviţi un perete alb. Veţi reuşi să vedeţi imaginea inversă, inclusiv efectul „pâlpâitor”.

În noua cercetare, specialiştii Rodika Sokoliuk şi Rufin VanRullen afirmă că acest „tremurat” perceput de ochii noştri este, de fapt, o manifestare fizică a undelor alpha ale creierului nostru. Undele alpha au fost primele oscilaţii neuronale detectate de Hans Berger, inventatorul electroencefalografiei (EEG), motiv pentru care au primit numele de „alpha”. Ele reprezintă o schimbare ritmică a activităţii creierului. În mod normal, ele se schimbă într-un ritm de aproximativ 10 Hz, adică de 10 ori pe secundă.

Undele cerebrale    (Foto: Shutterstock.com)

Această frecvenţă este ceea ce le-a permis celor doi cercetători să facă legătura între efectul „pâlpâitor” şi undele alpha. Atunci când au cerut participanţilor la studiu să selecteze un „pâlpâit artificial” care se aseamănă cel mai mult cu cel pe care îl percepeau de la iluzia optică, majoritatea alegeau unul cu o frecvenţă de 9,1 Hz.

Asemănarea dintre cele două frecvenţe ar putea fi o coincidenţă, însă cei doi cercetători au identificat totodată o corelare directă între activitatea undelor alpha din creierul participanţilor la studiu şi prezenţa „pâlpâitului”. Cei doi cercetători explică în cadrul cercetării: „ritmul occipital alpha era singura oscilaţie care prezenta o legătură cu iluzia raportată de subiecţi: atunci când amplitudinea alpha era puternică, probabilitatea perceperii «pâlpâitului» creştea”. 

Surse: Gizmodo, Discover