Claude Debussy este omagiat astăzi de Google, la 151 de ani de la naşterea sa

22 08. 2013, 00:00

Logoul are drept coloană sonoră una dintre cele mai celebre compoziţii ale muzicianului francez Claude Debussy, „Clair de lune”. Doodle-ul prezintă o parte a unui oraş situat pe malul unui râu: luminile se aprind şi se sting pe străzi şi în case, pe măsură ce acordurile muzicii evoluează, se văd maşini, vaporaşe şi biciclişti care trec pe stradă, din coşurile caselor iese fum, iar ploaia începe să cadă. Animaţia se încheie cu doi oameni care vâslesc în bărci diferite, venind din direcţii opuse, iar când ajung unul în dreptul celuilalt împart o umbrelă roşie pentru a se proteja de ploaie.

Achille-Claude Debussy, născut pe 22 august 1862, la Saint-Germain-en-Laye, este considerat unul dintre cei mai influenţi compozitori din lume, autorul unui stil original, inovator, ale cărui lucrări au reprezentat în epocă o evadare din conceptele tradiţionaliste. Potrivit specialiştilor în domeniu, Debussy este şi unul dintre cei mai importanţi compozitori de muzică de pian, fiind întrecut poate doar de Frederic Chopin.

Talentul muzical al lui Debussy a fost descoperit de primul său profesor de pian, Mauté de Fleurville, care susţinea că a studiat pianul chiar cu Frédéric Chopin. Mauté l-a trimis pe Debussy la Conservatorul din Paris, unde acesta a studiat între anii 1872 şi 1884. La început, Debussy a dorit să devină pianist, însă, ulterior, a abandonat ideea, după ce a ratat examenele de pian din 1878 şi 1879. În 1880, el a participat la cursurile de compoziţie ale lui Ernest Guiraud şi, sub coordonarea acestuia, Debussy a câştigat locul al doilea la competiţia Prix de Rome, în 1883, dar şi primul loc, în 1884, cu lucrarea „L’enfant prodigue”, cu ajutorul căreia a obţinut şi o bursă de studii la Vila de Medici din Roma, timp de trei ani.

Lucrările muzicale ale lui Claude Debussy, alături de cele ale lui Maurice Ravel, dau naştere unui nou curent, impresionismul muzical, ce marchează desprinderea artei moderne de academismul tradiţional. Curentul impresionist, apărut iniţial în pictură, este caracterizat prin concentrarea asupra impresiilor fugitive produse de o scenă sau de un obiect, asupra mobilităţii fenomenelor, mai mult decât asupra aspectului stabil şi conceptual al lucrurilor.

A dezvoltat un sistem original de structură muzicală şi armonică ce exprima idealurile la care au aspirat, de altfel, toţi scriitorii şi pictorii impresionişti şi simbolişti ai timpului său. Totuşi, lui Debussy nu-i plăcea ca lucrările sale să fie încadrate în curentul impresionist. Muzica sa este apreciată pentru componenta senzorială şi frecventele modificări de tonalitate. De altfel, lucrările lui Debussy reflectau întâmplările şi faptele din viaţa sa tumultuoasă.

Stilul său a fost definit de Debussy însuşi: „Muzica este spaţiul dintre note” („La musique est l’espace entre les notes”).

Printre lucrările sale cele mai cunoscute se numără „Clair de lune” (din „Suite bergamasque”, 1890 – 1905), „Prélude à l’après-midi d’un faune” (1894), opera „Pelléas et Mélisande” (1902), „La Mer” (1905), „Stampe”, „Măşti”, „Insula veselă”, „Trei cântece din Franţa”, „Serbările galante”, „Promenada celor doi amanţi”, „12 studii pentru pian”, suita „En blanc et noir” pentru două piane etc.

Claude Debussy a devenit Cavaler al Legiunii de Onoare în 1903.

Viaţa sa privată a fost una turbulentă, Debussy având foarte multe relaţii sentimentale. În 1899, el s-a căsătorit cu Rosalie (Lilly) Texier, de profesie manechin, după ce a ameninţat-o că se sinucide dacă nu-i acceptă cererea în căsătorie. La scurt timp, însă, a început să fie enervat de limitările ei intelectuale şi ignoranţa muzicală, deşi Texier era o persoană plăcută de cei din jur. În 1904, Debussy a făcut cunoştinţă cu Emma Bardac, soţia bancherului Sigismond Bardac, al cărei fiu îi era student. Spre deosebire de Texier, Bardac era sofisticată, strălucitoare în conversaţie şi o bună cântăreaţă. Debussy s-a separat de Texier, iar, cu cinci zile înainte de a cincea aniversare a căsătoriei lor, aceasta a încercat să se sinucidă cu un revolver. A urmat un scandal public ce l-a îndepărtat pe Debussy de mulţi dintre prietenii lui, iar Bardac a fost respinsă de propria familie. Cei doi s-au căsătorit în 1908, după ce, în 1905, li se născuse o fiică, singurul copil al compozitorului, Claude-Emma. Cunoscută ca ‘Chouchou’, Claude-Emma a reprezentat o mare sursă de inspiraţie muzicală pentru Debussy – de altfel, i-a dedicat suita de şapte piese miniaturale „Colţul copiilor”.

Debussy a murit pe 25 martie 1918, la vârsta de 55 de ani, din cauza unui cancer rectal, şi este înmormântat în micul cimitir Passy din Paris, după dorinţa sa („printre copaci şi păsări”).

 

Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

Sursa: Mediafax