În premieră în Europa, o ţară va recunoaşte existenţa celui de-al treilea gen în certificatele de naştere
Potrivit Le Monde, bebeluşii intersexuali, adică aceia care prezintă o ambiguitate sexuală constitutivă, provenind dintr-o anomalie apărută în procesul de determinare a gonadelor (ovare şi testicule) sau în diferenţierea organelor genitale, vor putea fi declaraţi „nedeterminaţi” la naştere.
Dacă transsexualii, care au sentimentul că aparţin celuilalt sex decât acela atribuit de biologie, sunt deja recunoscuţi în mod legal în Germania, de această dată este vorba de un prim pas către recunoaşterea statutului hermafrodiţilor şi a faptului că omul nu este neapărat un bărbat sau o femeie. În majoritatea ţărilor, intersexualii sunt întotdeauna determinaţi la naştere de către un sex sau celălalt.
Această recunoaştere a celui de-al treilea gen de către Berlin a avut la bază o recomandare a Curţii Constituţionale care consideră că genul resimţit şi trăit reprezintă un drept uman de bază.
Persoanele care vor fi înregistrate cu un sex „nedeterminat” vor putea totuşi în orice moment din vieţile lor să îşi modifice identitatea sexuală pe certificatul de naştere dacă vor dori acest lucru.
În Europa, un nou-născut din 5.000 este vizat – în Franţa se nasc circa 200 astfel de bebeluşi în fiecare an. În emisfera nordică, peste 50% din persoanele vizate au un sex genetic feminin (XX), cu ovare corect diferenţiate, dar care au primit cantităţi prea mari de hormoni masculini (sau androgeni) în timpul vieţii intrauterine.
Acest dezechilibru este cauzat de o maladie a glandelor suprarenale: acestea sintetizează mai mulţi hormoni androgeni decât ar trebui, fapt care „virilizează” embrionii feminini. Pentru a ajunge la o sexualitate „normală”, aceste persoane trebuie în general să suporte una sau mai multe intervenţii chirurgicale.
În Statele Unite, asociaţiile care militează pentru apărarea drepturilor intersexualilor luptă pentru ca aceste intervenţii să nu fie practicate la naştere, ci la o vârstă la care pacientul poate să decidă el însuşi care este sexul cu care se identifică. Cei mai mulţi dintre medici consideră însă că o operaţie rapidă după naştere rămâne de preferat, pentru ca bebeluşul să crească şi să se identifice încă din copilărie ca băiat sau fată.
Sursa: Mediafax