Descoperire neaşteptată: numărul de fraţi şi surori al unei persoane prezice riscul de a divorţa
Care este explicaţia pentru acest fenomen? Este posibil ca persoanele care cresc în familii numeroase să beneficieze de un „antrenament” în ceea ce priveşte abţinerea din a comite diferite lucruri neplăcute la adresa celor din jur, ceea ce se poate dovedi foarte util într-o relaţie maritală. De asemenea, este posibil ca aceste persoane să fie mai iscusite în a crea alianţe cu fraţii şi surorile atunci când familia întâmpină dificultăţi, iar faptul că nu sunt niciodată singure în casă le-ar putea face pe aceste persoane mai speriate de singurătate.
Indiferent care este răspunsul corect, un grup de sociologi de la Universitatea Ohio State a conchis că atunci când este vorba despre prevenirea divorţului la vârstă adultă, „cu atât o persoană are mai mulţi fraţi şi surori, cu atât este mai bine”. Specialiştii şi-au prezentat studiul ieri, cu ocazia unei întruniri organizate de American Sociological Association.
Cercetarea a fost efectuată pe 57.000 de adulţi americani ce au fost chestionaţi de 28 de ori între 1972 şi 2012. Oamenii de ştiinţă au descoperit că doar 4% dintre participanţii la studiu au fost singuri la părinţi. Dintre cei 80% care s-au căsătorit la un moment dat pe durata desfăşurării studiului, 36% au divorţat.
În rândul persoanelor care se căsătoriseră, fiecare frate sau soră în plus reducea riscul de divorţ cu 2%. Persoanele singure la părinţi erau mai predispuse să nu se căsătorească niciodată şi totodată mai predispuse să divorţeze.
Rezultatele studiului „oferă una dintre puţinele dovezi ce atestă că fraţii şi surorile aduc valoare”, spun cei trei cercetători, Donna Bobbitt-Zeher, Douglas B. Downey şi Joseph Merry. Alte cercetări asupra impactului fraţilor şi surorilor au arătat, în mare parte, că persoanele singure la părinţi şi cele din familii mai mici tind să aibă rezultate mai bune la şcoală şi în carieră. Acum, pe măsură ce numărul familiilor cu un singur copil creşte în mod spectaculos în democraţiile industrializate, cercetătorii au început să analizeze beneficiile mai puţin evidente ale fraţilor şi surorilor.
Studiile efectuate în ultimul deceniu au descoperit diferenţe psihologice substanţiale între persoanele singure la părinţi şi cele cu fraţi sau surori. Cercetătorii de la Ohio State au identificat însă un tipar neştiut, ce sugerează că „mai mult este mai bine”. Analizând datele colectate, cercetătorii au descoperit că efectul de prevenire a divorţului atinge un plafon la nivelul de şapte fraţi şi surori.
Tendinţa către familii mai puţin numeroase este accentuată în SUA şi în numeroase ţări europene. Dacă rezultatele acestui studiu vor fi confirmate de cercetări ulterioare, iar copiii singuri la părinţi sunt mai puţin predispuşi la căsătorie şi mai predispuşi la divorţ, acest lucru ar putea duce la schimbări demografice importante, avertizează cercetătorii.
Sursa: LA Times