Cercetătorii au descoperit un nou motiv pentru care trebuie să consumăm săptămânal peşte gras
Autorii acestui studiu, cercetătorii de la Karolinska Institute din Stockholm, spun că aceleaşi beneficii pot fi obţinute şi din consumul de peşte slab – cod, calcan – , însă acesta trebuie consumat de patru ori pe săptămână. În schimb, o singură porţie de peşte gras consumată pe săptămână poate reduce riscul cu 52%.
Diferenţa constă în cantitatea mare de acizi graşi Omega 3 existentă în peştele gras.
Cercetătorii spun că şi o singură porţie din orice tip de peşte consumată săptămânal, timp de 10 ani, poate reduce riscul de artrită reumatoidă cu 29%, comparativ cu un consum mai mic.
La studiu au participat 32.000 de femei, născute între anii 1914 – 1948. Ele au completat nişte chestionare privind dieta alimentară, în 1987 şi în 1997. În această perioadă, 205 dintre participantele la studiu au dezvoltat artrită reumatoidă. După ce s-au eliminat alţi factori de risc – fumatul, alcoolul şi vârsta -, autorii au ajuns la concluzia că persoanele care au consumat peşte gras săptămânal au prezentat cu 52% mai puţine riscuri de a dezvolta această maladie.
Artrita reumatoidă este o boală cronică ce cauzează dureri şi inflamaţii la încheieturi. Acizii graşi Omega 3 pot bloca procesul de inflamare. Peştele gras conţine cele mai mari concentraţii de acizi graşi Omega 3, consideraţi esenţiali, iar organismul nu îi poate obţine din alte surse decât din dieta alimentară.
Sursa: Mediafax