Analizând un număr de fosile de psitacozauri – aşa-numiţii dinozauri cu cioc de papagal, botezaţi astfel datorită formei maxilarelor – paleontologii de la Universitatatea din Pennsylvania au constatat că ele reprezentau doar o singură specie, nu trei,cum se crezuse anterior.
Diferenţele care i-au făcut pe cercetători să creadă, mai înainte, că e vorba despre 3 specii distincte se datorau deformărilor produse de felul în care animalele fuseseră îngropate şi comprimate în sol.
Astfel, oamenii de ştiinţă cred că fosilele care, anterior, fusesră atribuite speciilor Psittacosaurus lujiatunensis, P. major sau Hongshanosaurus houi aparţin, în realitate, unei singure specii: Psittacosaurus lujiatunensis.
Studiul a fost realizat pe 30 de cranii de psitacozauri, cu ajutorul unei tehnici performate, numite morfometrie geometrică tridimensională, care foloseşte laserul pentru a obţine informaţii privind forma fosilelor studiate.
Este pentru prima dată câmd această tehnică este utilizată în studiul fosilelor de dinozauri, iar folosirea ei pe scară largă ar putea conduce la o revizuire a clasificărilor organismelor fosile.
Psitacozaurii erau dinozauri erbivori, foarte abundenţi cândva pe Terra, ale căror fosile au fost descoperite în China, Rusia şi Mongolia.
Sursa: Science Daily