Vrei să vezi „ploaia de stele” – fascinantul fenomen anual al Perseidelor, care va avea loc în curând? Iată ce recomandă un specialist

10 08. 2013, 11:39

Pământul va întâlni un nor de resturi ale cometei Swift-Tuttle, care se dezintegrează lent în timp ce orbitează în jurul Soarelui. Intrând în atmosfera Pământului cu o viteză de 60 kilometri pe secundă, aceste resturi se aprind şi  vor fi vizibile pe cerul nopţii sub forma unor dâre luminoase. Acesta este fenomenul astronomic cunoscut sub numele de Perseide.

Fenomenul va fi vizibil de pe aproape toată suprafaţa Pământului (cu condiţia să fie senin), cel mai clar în emisfera nordică, mai ales că, din cauza lunii noi care apune devreme, cerul va fi întunecat în orele dinaintea răsăritului.

Bill Cooke, directorul departamentului pentru studiul meteoroizilor din cadrul NASA, face următoarele recomandări  celor interesaţi să vadă fenomenul:

  • să iasă din casă şi să aştepte 30-45 de minute, pentru ca ochii să se adapteze la întuneric
  • să stea întinşi pe spate, într-un şezlong sau pe jos, şi să privească drept în sus, încercând să cuprindă cu ochii cât de mult pot din imaginea cerului
  • să aibă răbdare; nu vor vedea prea multe înainte de miezul nopţii şi trebuie să fie pregătiţi să petreacă afară cel puţin două ore. Majoritatea celor care sunt dezamăgiţi că nu au văzut nimic ies din casă doar pentru câteva minute, aşteptându-se să vadă o spectaculoasă ploaie de stele, dar aceste lucru nu se întâmplă în cazul Perseidelor.

Perseidele sunt cunoscute de 2000 de ani, cele mai vechi observaţii datând din China antică; numele lor vine de la constelaţia Perseu (numele unui erou din mitologia greacă), deoarece dârele luminoase par să se ţâşnească din această constelaţie.

Sursa: Discovery News