2041 – anul în care religia va dispărea de pe faţa Pământului?

08 08. 2013, 13:02

Nigel Barber, biopsiholog şi autor al cărţii Why atheism will replace religion, a explicat recent, într-un articol publicat în Psychology Today, cum a ajuns la această concluzie.

Documentându-se în vederea scrierii cărţii, el a studiat credinţele religioase ale oamenilor din 137 de ţări, constatând că ateismul capătă amploare în zonele dezvoltate ale lumii, pe măsură ce bunăstarea materială a oamenilor sporeşte.

Biopsihologii aplică principiile biologiei în studiul mecanismelor comportamentului uman – mecanisme psihologice, genetice şi care ţin de dezvoltarea individului.

În cartea sa, dr. Barber îşi pune problema cât timp va mai dura până când ţările mediu dezvoltate din lume vor atinge un nivel de bogăţie şi dezvoltare similar cu cel al ţărilor majoritar laice – ţări în care doar o minoritate de persoane crede într-o fiinţă divină sau mai multe (zei, Dumnezeu) ori consideră că divinitatea este importantă în viaţa lor.

Studiul a inclus măsurarea produsului intern brut (PIB) al ţării, preţurile locale şi indicele de dezvoltare umană (HDI);  pe baza acestor date, dr. Barber a ajuns la concluzia că o ţară de nivel mediu se va transforma într-o societate laică până în 2041.

El afirmă că ateii sunt concentraţi în ţările dezvoltate din punct de vedere economic, iar religia îşi va pierde din  importanţă pe măsură ce bunăstarea materială individuală va spori.

Care este explicaţia propusă de psiholog pentru acest fenomen? El consideră că, atunci când posesiunile materiale sunt suficiente pentreu a le acoperi necesităţile individuale, oamenii nu mai au nevoie să-şi pună nădejdea în influenţe supranaturale. Dar religia va suferi un declin nu numai pentru că oamenii devin mai înstăriţi, ci şi ca urmare a creşterii calităţii vieţii, reducerii incidenţei bolilor grave, educaţiei mai bune şi traiului în ţări care se preocupă de bunăstarea locuitorilor lor.

Dr. Barber crede că va fi mai puţină nevoie de religie în societăţi precum Japonia şi Suedia, în care oamenii obişnuiţi trăiesc confortabil şi, în consecinţă, majoritatea populaţiei are deja o viziune laică.

Specialistul a explicat că, în societăţile străvechi, viaţa grea pe care o duceau strămoşii noştri a favorizat dezvoltarea religiei, care aducea beneficii emoţionale oamenilor copleşiţi de numeroasele dificultăţi ale traiului zilnic. 

Religia a apărut şi s-a răspăndit pentru a-i ajuta pe strămoşii noştri să suporte anxietatea şi nesiguranţa. Azi, credinţa în supranatural este în declin, deoarece tot mai mulţi oameni obişnuiţi se bucură de un nivel de viaţă decent şi de relativă siguranţă în ceea ce ce priveşte sănătatea şi latura financiară.

Practica religioasă este înlocuită de substitute moderne, precum sportul şi divertismentul; chiar şi fenomenul Facebook subminează religia, deoarece oferă răspunsuri pentru anumite anxietăţi narcisice moderne, pentru care religia nu are răspuns.

Cartea contrazice, de asemenea, ideea că numărul persoanelor religioase îl va depăşi pe cel al ateilor pentru că primii au, în general, mai mulţi copii. Oricât de vehemente în manifestări ar fi aceste comunităţi religioase, crede dr. Barber, ele reprezintă o minoritate în populaţia globală şi vor fi din ce în ce mai mult  marginalizate, pe măsură ce prosperitatea globală va spori şi nivelul de trai se va îmbunătăţi. De asemenea, pe măsură ce femeile vor deveni tot mai implicate în domeniul profesional, ele vor avea mai puţini copii, indiferent dacă sunt religioase ori atee.

Un studiu din 2007 arată că, dacă în Africa sub-sahariană aproape că nu exuistă ateism, în Europa, în schimb, societatea se laicizează vizibil: în Suedia, 64% din locuitori declară că nu cred în divinitate, 48% dintre danezi sunt atei, ca şi 42% dintre germani şi 44% dintre francezi.

Sursa: Mail Online