Descoperire importantă în România: un sit arheologic de acum 5.200 de ani
Potrivit specialiştilor Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad, situl arheologic descoperit lângă localitatea Fruntişeni se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 1,5 hectare şi cuprinde două locuinţe construite în epoca eneoliticului, în urmă cu peste 5.200 de ani.
Găsite în urma săpăturilor făcute la o adâncime de până la un metru, obiectele folosite de locuitorii acelor vremuri reprezintă un inventar foarte bogat pentru arheologi, mai ales ţinând cont de vechimea sitului.
Pe lângă unelte de piatră, precum topoare şi dăltiţe de diferite dimensiuni, cercetătorii au descoperit şi obiecte unice în arealul aspectului cultural Stoican-Aldeni, cum ar fi două vase miniaturale din ceramică, cu o înălţime de patru centimetri, cu 11 picioruşe lipite în două cercuri concentrice.
De asemenea, a fost găsită şi o statuetă feminină, din plastica antropomorfă, cu o dimensiune de 12 centimetri, cu braţele ridicate, la unul din ele fiind evidenţiate foarte bine degetele.
„Considerăm că este o descoperire foarte importantă, cu inventar bogat de obiecte din acea perioadă, care ne ajută să înţelegem mai bine modul de viaţă a celor care au trăit acum 5.000 de ani în urmă. După cum arată situl, bănuim că locuitorii au abandonat aşezarea în linişte după ce au epuizat resursele din zonă. Chiar dacă odată cu plecarea lor au luat ceea ce le era mai de folos, au mai rămas o serie obiecte pe care le-am descoperit acum, după şase ani de muncă asiduă”, a declarat, vineri, muzeograful Laurenţiu Ursachi, din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad.
Toate obiectele recuperate din situl arheologic de la Fruntişeni vor fi restaurate de specialişti la muzeul din Bârlad, urmând să fie expuse şi publicului larg.
Sursa: Mediafax