Un mit foarte răspândit între homofobi a fost spulberat de cercetători

Acum, un studiu de proporţii vine să îi liniştească pe aceşti oameni şi să demonstreze că homosexualitatea nu se ia. 

Analizând datele prelevate în timpul unui studiu realizat pe termen lung (din 1994 până în 2002) pe un eşantion de 90.118 elevi cu în clasele VII-XII, din SUA şi Marea Britanie, oamenii de ştiinţă au demonstrat că atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex nu se răspândeşte în interiorul grupului de la un individ la altul. 

Pentru mult timp, lipsa de informare şi datele greşite au dus la dezinformare, motiv pentru care teama că homosexualitatea ar putea fi contagioasă a persistat de-a lungul anilor. 

Acum, oamenii de ştiinţă încep să înveţe din ce în ce mai mult despre homosexualitate. Un studiu publicat anul trecut, de exemplu, pare să fi rezolvat enigma homosexualităţii:

Specialiştii au descoperit că un factor important în apariţia homosexualităţii este cel genetic, şi anume modul în care este influenţată expresia unor gene, aspect numit epigenetică

Expresia genelor – adică modul în care se manifestă acţiunea lor, efectul lor în ceea ce priveşte trăsăturile morfologice, comportamentale, fiziologice etc. – poate fi modificată de anumiţi „comutatori” genetici, numiţi epi-marks, care activează sau dezactivează temporar genele. Epigenetica nu implică schimbări ale secvenţei de ADN – adică mutaţii propriu-zise – ci doar mici modificări ale compoziţiei unor molecule din structura genei (de exemplu prin adăugarea unor grupări metil). Aceste modificări mici au însă efecte foarte ample, putând schimba expresia unei anumite gene.

Un studiu care explorează aspectul epigenetic al apariţiei homosexualităţii umane a fost publicat recent în The Quarterly Review of Biology, avându-i ca autori pe Sergey Gavrilets, director al National Institute for Mathematical and Biological Synthesis (NIMBioS) şi profesor la Universitatea Tennessee – Knoxville, William Rice, profesor la Universitatea California – Santa Barbara, şi Urban Friberg, profesor Universitatea din Uppsala, Suedia.

Studiul lor arată că un număr de epi-marks legaţi de sex, care în mod normal nu sunt transmişi ereditar (nu trec de la părinţi la urmaşi), ci sunt eliminaţi, pot duce la homosexualitate în cazurile în care nu are loc acest proces de eliminare; în aceste cazuri,  respectivii epi-marks pot fi transmişi de la o generaţie la alta,  trecând de la tată la fiică şi de la mamă la fiu.

„Deşi multe cercetări au examinat posibilii factori culturali, genetici, hormonali şi sociali care ar fi putut influenţa orientarea sexuală, nu s-au descoperit dovezi care să îi determine pe oamenii de ştiinţă să concluzioneze că orientarea sexuală este determinată de vreun anumit factor. Mulţi cred că natura şi mediul de dezvoltare (nature and nurture) joacă roluri complexe; vasta majoritatea a persoanelor nu au senzaţia că îşi aleg orientarea sexuală”, au explicat oamenii de ştiinţă de la American Psychological Association. 

Actualul studiu s-a concentrat asupra a 14.738 dintre cei peste 90.000 de tineri care au fost intervievaţi de trei ori de-a lungul anilor. Ca parte a studiului, tinerii au fost rugaţi să numească, să identifice şi să elucideze relaţiile cu cinci dintre cei mai apropiaţi prieteni atât de sex masculin, cât şi de sex feminin, care erau şi ei implicaţi în studiu. De asemenea, ei au fost intervievaţi şi cu privire la activitatea sexuală, la atracţia faţă de persoane de acelaşi sex şi au fost întrebaţi dacă îşi doresc să aibă relaţii. 

Folosind informaţii de la la primul şi al doilea interviu, oamenii de ştiinţă au realizat o metodă statistică pentru a observa dacă nivelurile atracţiei faţă de persoanele de acelaşi sex, raportate de participanţi, aveau legătură cu nivelurile atracţiei pe care o declarau prietenii lor. 

Datele din primul interviu au fost folosite pentru a verifica predilecţia, în viitor, faţă de persoane de acelaşi sex, activitatea sexuală şi dorinţa de a iniţia relaţii. De asemenea, informaţiile au fost utilizate şi pentru a verifica homofilia (tendinţa indivizilor de a se asocia şi a crea legături cu cei care le sunt similari).

 Rezultatele au indicat că tinerii erau mai tentaţi să se angajeze în relaţii sau să îşi înceapă viaţa sexuală dacă şi prietenii lor făceau asta. Însă, adolescenţii nu erau mai predispuşi să raporteze atracţie faţă de persoane de acelaşi sex, chiar dacă prietenii lor făceau asta. 

Limita studiului este evidentă: datele sunt obţinute din declaraţiile participanţilor la studiu, astfel că ar putea fi incorect. Cu toate acestea, interviurile realizate la 5 ani distanţă arătau o legătură foarte puternică între orientarea sexuală autodeclarată la începutul studiului şi cea de la finalul cercetării. 

Aceasta a fost cea mai amplă cercetare care a examinat ideea că atracţia faţă de persoane de acelaşi sex se poate răspândi prin intermediul reţelelor sociale, un subiect destul de dificil de studiat, fiind totodată şi prima analiză care a folosit un număr atât de mare de date longitudinale. 

Sursa: Real Clear Science