Rosalind Franklin, femeia care nu a primit premiul Nobel pentru descoperirea ADN-ului, este sărbătorită azi de Google
Noul logo al Google este reprezentat sub forma unei animaţii. A doua literă „o” din logoul Google prezintă imaginea cercetătoarei britanice, în timp ce litera „l” a fost înlocuită cu imaginea structurii ADN-ului.
Biofiziciana Rosalind Franklin s-a născut la Londra în 25 iulie 1920.
Prin cercetările sale, Rosalind Franklin a avut contribuţii esenţiale la înţelegerea structurilor moleculare ale ARN-ului (acidul ribonucleic), virusurilor, cărbunelui şi grafitului, potrivit guardian.co.uk.
Ea este însă cunoscută mai ales ca fiind „femeia care nu a primit premiul Nobel pentru contribuţia sa la descoperirea structurii ADN-ului„.
În perioada în care a cercetat structura ADN-ului, Franklin a lucrat la King’s College din Londra, sub îndrumarea lui Maurice Wilkins.
Conform relatărilor, acesta ar fi folosit descoperirile făcute de Rosalind Franklin, fără ca aceasta să ştie, şi le-a arătat prietenilor lui, Francis Crick şi James Watson, care la rândul lor încercau să descopere structura ADN-ului.
Wilkins, Crick şi Watson au fost recompensaţi cu premiul Nobel în 1962. Ulterior, Crick a recunoscut că cei trei au folosit imaginile realizate de Rosalind Franklin, pentru a-şi formula, în 1953, ipoteza lor cu privire la structura ADN.
Rosalind Franklin a decedat în urma unui cancer ovarian, pe 16 aprilie 1958, la vârsta de 37 de ani.
Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.
Sursa: Mediafax
Află mai multe despre cea mai mare descoperire ştiinţifică a secolului al XX-lea!