ATLAS – robotul care se mişcă la fel ca un om (VIDEO)
Înalt de 1,88 m şi cântărind 150 kg, ATLAS imită,cu ajutorul a 28 de articulaţii acţionate hidraulic, funcţionarea articulaţiilor umane, ceea ce creează o uimitoare impresie de realism atunci când robotul se mişcă.
ATLAS este cea mai nouă creaţie a specialiştilor de la Boston Dynamics, printre realizările cărora se numără alţi câţiva roboţi remarcabili, precum Alpha Dog, un robot patruped destinat să opereze ca „animal de povară” pentru armata americană, şi Cheetah, un alt robo-patruped capabil să alerge cu o viteza de peste 45 km/h.
ATLAS urmează să ia parte la competiţia Virtual Robotics Challenge, organizată de DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency) – un concurs dotat cu un mare premiu în valoare de 2 milioane USD.
Scopul concursului este să stimuleze crearea unor roboţi ce pot fi folosiţi în cazul unor dezastre. Catastrofa de la centrala nucleară Fukushima a arătat că, în unele cazuri, este prea periculos să fie trimişi oameni care să cerceteze şi să remedieze situaţia, astfel încât ar fi extrem de utili asemenea roboţi adaptabili, controlaţi de la distanţă, care să poată fi trimişi la locul dezastrului, pentru a ajuta la rezolvarea situaţiei. Pentru a face acest lucru, ei trebuie să fie capabili de mişcări ale corpului la fel de variate, fluide şi fin ajustate ca şi cele ale oamenilor.
Cele 7 echipe care au ajuns până în finala competiţiei vor avea prilejul să îşi testeze programele de computer pentru controlul roboţilor cu ajutorul lui ATLAS, pe care îl vor învăţa mişcările necesare pentru a se descurca în diferite misiuni. Rezultatele acestor eforturi se vor vedea la sfârşitul lunii decembrie 2013, când echipele îşi vor prezenta realizările.
Surse: The Independent, Robotics Challenge