Cercetătorii au descoperit un tricou care-i face pe bărbaţi să pară mai atrăgători
Psihologul Andrew Dunn de la Universitatea Nottingham a fotografiat cinci bărbaţi şi apoi a realizat copii ale fiecărei fotografii cu mici modificări. Pe unele tricouri, Dunn a desenat o literă „T” de diferite dimensiuni, pe altele a desenat o literă „T” inversată, iar tricourile din ultimul grup au fost lăsate fără nicio inscripţie. De asemenea, Dunn a variat lăţimea literei „T” pe tricouri — uneori bara orizontală era mai lungă decât cea verticală, alteori era mai scurtă.
După aceea, Dunn a mascat faţa bărbaţilor din fiecare poză şi a selectat aleatoriu un grup de femei şi le-a cerut să clasifice gradul de atracţie, sănătatea şi inteligenţa bărbaţilor bazându-se doar pe imaginile ce le înfăţişau trupul.
Rezultatele arată că femeile clasificau în mod constant bărbaţii cu tricouri ce înfăţişau litera „T” în picioare ca fiind mai sănătoşi şi mai atrăgători decât ceilalţi bărbaţi, acest lucru fiind valabil chiar şi atunci când comparau acelaşi bărbat ce purta două tricouri diferite.
Alte cercetări recente sugerează că femeile preferă bărbaţii cu un trunchi în formă de V (cu pieptul şi umerii laţi şi cu o talie redusă), astfel că este posibil ca litera „T” desenată pe tricou să simuleze acest efect – dacă bara orizontală este suficient de lungă.
Gradul de atractivitate al bărbaţilor corespundea cu lăţimea barei literei T: tricoul în care bara orizontală avea dimensiuni foarte mari creştea nota unui bărbat în ceea ce priveşte gradul de atracţie cu 12% peste cea obţinută cu un tricou alb. De asemenea, un „T” invers cu o linie orizontală mare făcea ca bărbatul să obţină note cu 12% mai mici decât cu un tricou alb.
Femeile nu clasificau un bărbat ca fiind mai inteligent decât altul, lucru ce se deosebeşte de alte cercetări în care aspectul fizic atrăgător prezenta o corelare cu inteligenţa ridicată, aşa cum era ea percepută de către femei.
„Litera T cu o bară orizontală lată pare să evidenţieze pieptul atunci când este desenată pe tricou, ceea ce accentuează «forma optimă» a bărbaţilor. Atunci când litera este inversată, se înregistrează efectul opus, fiind evidenţiat abdomenul”, a explicat Dunn.
Dunn a realizat mai multe studii ce analizează modul în care iluziile şi informaţiile din mediul nostru ne afectează gândirea şi capacitatea decizională. Spre exemplu, suntem mai predispuşi să considerăm vocea cuiva ca fiind plăcută dacă nu putem vedea faţa persoanei care vorbeşte.
Cercetările efectuate de Dunn arată că impulsurile noastre subconştiente, ce sunt de multe ori responsabile pentru deciziile pe care le luăm, pot fi uşor păcălite.
„Multe dintre procesele noastre decizionale sunt influenţate fără ca noi să fim conştienţi de asta”, a explicat Dunn. „În acest studiu evaluam sănătatea şi gradul de atracţie al unor bărbaţi, şi singura diferenţă era forma unui T pe un tricou”, a concluzionat cercetătorul.
Surse: Business Insider, Daily Mail