Bătălia recordurilor: care este cel mai fierbinte loc de pe Pământ?

El Azizia, din Libia, sau Valea Morţii, din California, SUA?

În urmă cu 100 de ani, în Valea Morţii a fost înregistrată o temperatură diurnă a aerului de 56.7 grade Celsius.

În schimb, din El Azizia exista o înregistrare de 58 de grade C, care însă trebuia verificată.

A fost numită o comisie alcătuită din specialşti meteorologi, care să analizeze datele şi să decidă cui revine recordul. 

Dar eforturile au fost întrerupte de revoluţia care a avut loc în Libia în 2011. Savantul libian Kahlid Ibrahim El Fadli, membru al comisiei, care studia înregistrările temperaturilor în Orientul Mijlociu, a dispărut timp de câteva luni, fiind nevoit să se refugieze împreună cu familia sa.

Totuşi, lucrurile s-au liniştit şi, ceea ce e mai îmbucurător, înregistrările datelor meteo au supravieţuit evenimentelor, aşa că studiul a fost reluat şi, de curând, savanţii au ajuns în sfârşit la un consens.

Comparând înregistrarea de 58 grade C de la El Azizia, cu cele ale unor staţii meteo din jur, El Fadli a ajuns la concluzia că era vorba despre o eroare – probabil o citire greşită a termometrului.

Astfe încât, în prezent, Valea Morţii deţine recordul, ca locul în care s-a înregistrat cea mi mare temperatură a aerului, în condiţii obişnuite.

Dar de ce este acest loc atât de încins? E vorba despre o combinaţie cu totul specifică de factori, care contribuie la ridicarea temperaturii estivale până la valori de peste 50 de grade.

Locul se află, parţial, sub nivelul mării, iar masivii munţi Sierra Nevada blochează accesul aerului mai umed dinspre Pacific. Valea este îngustă, iar circulaţia aerului se face cu dificultate. Există prea puţină vegetaţie care să absoarbă radiaţia solară, iar zona, în întregul ei, se găseşte într-o regiune cu caracteristici deşertice.

Această combinaţie de factori face ca temperaturile, în timpul verii, să crească peste 50 de grade Celsius. (Pe 29 iunie 2013, s-au înregistrat 54 grade Celsius).În schimb, iarna poate fi surprinzător de frig, deoarece mediul deşertic nu înmagazinează eficient căldură de la Soare.

Totuşi, şi în acest mediu ostil trăiesc plante şi animale, care prezintă adaptări fiziologice şi comportamentale  deosebite pentru a putea supravieţui.

Amfibienii nu se îndepărtează de puţinele locuri unde găsesc apă, mamiferele mari stau la umbră cât pot, păsările zboară la altitudini mai mari, liliecii stau ascunşi în peşteri până când se înnoptează bine şi temperaturile scad. Ţestoasele îşi concentrează urina, reabsorbind apa din ea, şi pot rezista un an fără să bea. 

Plantele au frunze mici sau transformate în spini, pentru a reduce suprafaţa de evaporare; rădăcini foarte adânci, care absorb umezeala din starturile profunde ale solului, seminţe care rezistă mult timp, fără a-şi pierde capacitatea de germinare, tulpini şi frunze acoperite cu un strat de substanţă ceroasă, pentru a reduce pierderile de apă. Aceste plante cresc foarte încet; unele specii, precum Larrea tridentata, ori Coleogyne ramosissima, se prezintă sub forma unor tufe nu prea mari, dar care pot avea vârsta de sute sau chiar mii de ani. 

Sursa: Live Science