Să inventăm noi organe umane: un designer a imaginat organe hibride cu „superputeri” (VIDEO)

09 07. 2013, 13:46

Asemenea „organe personalizate” ar putea, într-o zi, să fie create cu adevărat şi să fie utile oamenilor, înlocuind dispozitive arficiale larg utiilzate, precum regulatoarele de ritm cardiac.

Astfel, Agatha Haines a imaginat, în cadrul unui proiect numit Circumventive Organs, câteva organe „hibride” cu funcţii noi, înzestrate cu „superputeri” provenite de la alte specii de animale şi cărora le-a dat şi nume:

Electrostabilis Cardium ar acţiona ca un defibrilator: ar trimite un impuls electric în cazul în care inima ar intra în fibrilaţie – o dereglare de ritm care precede atacul de cord. Şocul electric ar fi produs de celule asemenea celor existente la ţiparii electrici, o specie de peşti din Amazon capabili să producă descărcări electrice în apă.

Un alt concept imaginează un organ denumit Cerebrothrombal Dilutus (fotografia de mai jos), care a fost modificat cu ajutorul unor glande provenite de la lipitori; saliva lipitorilor conţine o substanţă anticoagulantă, iar acest organ ar putea elibera anticoagulant atunci când detectează apariţia unui cheag  de sânge în creier, pentru a preveni astfel un atac vascular cerebral.

Un al treilea concept are în vedere un organ care ar fi util celor ce suferă de fibroză cistică (mucoviscidoză), o boală genetică caracterizată, printre altele, de o acumulare masivă de mucus în căile respiratorii, ceea ce produce tulburări de respiraţie. Numit Tremomucosa Expulsum, acest organ ar utiliza muşchi asemenea celor ai şerpilor cu clopoţei, pentru a curăţa mucusul din căile respiratorii şi a-l direcţiona spre stomac, de unde ar fi eliminat pe cale digestivă.

„În realizarea acestui proiect, am explorat şi întrebarea dacă oamenii ar fi dispuşi să accepte asemenea organe”, spune Agatha Haines. „Cred că, dacă organele ar fi realizate, parţial, din propriile noastre celule, am fi mai înclinaţi să le acceptăm în corpurile noastre.”

Deşi, în domeniul transplanturilor, riscul respingerii unui organ transplantat este mare, „fabricarea” unui organ prin tehnici de bioinginerie, utilizând celulele proprii ale pacientului, ar putea, într-o bună zi, să ne ajute să depăşim această  dificultate.

Sursa: The Verge / Imagini: Circumventive Organs