Spune-mi cum arată obiectivele tale personale ca să-ţi spun dacă suferi de depresie
Un studiu efectuat de dr. Joanne Dickson din cadrul Institute of Psychology, Health and Society a analizat listele cuprinzând ţelurile personale ce au fost elaborate de persoane care suferă de depresie şi de voluntari sănătoşi.
Participanţii au fost rugaţi să includă pe listă ţeluri pe care şi-ar dori să le îndeplinească oricând, pe termen scurt, medu sau lung. Ţelurile au fost clasificate în funcţie de specificitatea lor – spre exemplu, un ţel abstract precum „să fiu fericit” ar fi clasificat drept „general”, pe când un ţel precum „să-mi îmbunătăţesc timpul obţinut în cursa de 8 kilometri în vara asta” este clasificat drept „particular”.
Cercetătorii au descoperit că ambele grupuri de persoane generau un număr similar de ţeluri, însă cei ce sufereau de depresie tindeau să includă ţeluri mai generale şi mai abstracte. De asemenea, oamenii de ştiinţă au descoperit că persoanele deprimate erau mai predispuse să ofere explicaţii non-specifice pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea ţelurilor lor.
Ţelurile abstracte ar putea contribui la menţinerea şi agravarea depresiei. Obiectivele ce nu sunt specifice sunt mai ambigue şi, astfel, mai dificil de vizualizat. Dacă ţelurile sunt greu de vizualizat, acest lucru poate duce la reducerea aşteptării de a le realiza, ceea ce rezultă la rândul său într-o motivaţie mai mică de a încerca atingerea lor.
„Ştim că depresia este asociată gândurilor negative şi tendinţei de a generaliza excesiv, mai ales în ceea ce priveşte modul în care oamenii se gândesc la propria persoană şi la amintirile trecute”, spune Dr. Joanne Dickson.
„Acest studiu, pentru prima dată, a analizat dacă această trăsătură include şi ţelurile personale. Am descoperit că ţelurile persoanelor ce suferă de depresie clinică nu prezentau o ţintă anume, făcând mai dificilă atingerea lor şi contribuind astfel la un ciclu vicios de gânduri negative”, a explicat specialista.
„Aceste descoperiri ar putea ajuta la dezvoltarea unor metode noi şi eficiente de tratare a depresiei clinice. Ajutarea persoanelor deprimate să stabilească ţeluri precise şi să elaboreze motive particulare pentru atingerea lor ar putea duce la creşterea şanselor de realizare, ceea ce ar permite «spargerea» ciclului de negativitate asociat depresiei”, a concluzionat cercetătoarea.
Sursa: PsyPost