Pământul a avut doi sateliţi naturali. Dar ce s-a întâmplat cu cel de-al doilea?

08 07. 2013, 12:09

Se pare Luna a avut o „soră geamănă” despre care cercetătorii spun că ar fi supravieţuit doar câteva milioane de ani înainte de a intra în coliziune cu actualul satelit natural şi de a forma un corp comun. 

Teoria urmează să fie explicată de profesorul Erik Asphaug de la Universitatea din California, Santa Cruz, în timpul unei conferinţe ce va avea loc la Royal Society în luna septembrie. 

„A doua lună trebuie să fi supravieţuit doar pentru câteva milioane de ani, înainte de a intra în coliziune cu luna cunoscută de noi şi de a forma un singur corp de dimensiuni mai mari”, a declarat omul de ştiinţă.

Mai mult, profesorul Asphaug crede că munţii din peisajul Lunii sunt rămăşiţele lunii mai mici formate în timpul coliziunii. De asemenea, se presupune că acest satelit despre care vorbeşte cercetătorul ar fi avut o dimensiuni de aproximativ o treime din Luna actuală şi s-ar fi format la 30 – 130 de milioane de ani de la naşterea sistemului nostru solar, adică aproximativ acum 4,6 milioane de ani. 

O altă teorie privitoare la originea Lunii a fost lansată de oamenii de ştiinţă de la Harvard care au sugerat anul trecut că satelitul nostru natural ar fi o bucată din Pământ care s-a desprins atunci când planeta s-a ciocnit cu un alt corp. 

Sursa: Telegraph