Home » D:News » Franz Kafka este sărbătorit de Google la 130 de ani de la naştere

Franz Kafka este sărbătorit de Google la 130 de ani de la naştere

Publicat: 03.07.2013
Google sărbătoreşte, miercuri, printr-un logo special, 130 de ani de la naşterea celebrului scriitor Franz Kafka, autorul unor romane celebre precum "Procesul", "Castelul" şi "Metamorfoză".

De altfel, noul logo al Google este o reprezentare a romanului său din 1915 „Metamorfoza” care l-a făcut celebru în lumea întreagă. Romanul este povestea lui Gregor Samsa, care se trezeşte în patul lui, după o noapte tulbure, şi îşi dă seama că s-a metamorfozat într-o insectă monstruoasă. Imaginea insectei, cu pălărie pe cap şi o valiză în mână, deschizând o uşă (simbol al metamorfozei), este inclusă între literele logoului, care par formate din alte insecte.

Franz Kafka s-a născut pe 3 iulie 1883, la Praga (pe atunci parte a Imperiului Austro-ungar) şi a fost un scriitor evreu de limbă germană. A început să scrie în 1908, primele sale lucrări fiind publicate în acea perioadă. Romanele sale sunt caracterizate printr-o viziune halucinantă, grotescă şi ciudată asupra realităţii, marcată de expresionism şi suprarealism, în care condiţia tragică a omului este reprezentată parabolic.

Romanele şi nuvelele lui Kafka, inspirate din filosofia lui Soren Kierkegaard, exprimă fie sentimentul tragic, împins la paroxism, al individului expus presiunii distructive a unui monstruos aparat birocratic („Procesul”, 1925, „Colonia penitenciară”, 1919), fie imposibilitatea omului de a descifra sensul existenţei sale civice („Castelul”, 1926), fie dezintegrarea relaţiilor interumane („Metamorfoză”, 1915). Impresia de coşmar şi tensiunea dramatică, specifice scrierilor lui Kafka, sunt sugerate prin suprapunerea logicului cu absurdul, în formă de parabolă, obsesivă.

Kafka a suferit de o depresie cronică, de care a încercat să se vindece prin mijloace naturiste, însă, în 1917, a fost diagnosticat cu tuberculoză. Internat într-un sanatoriu din Italia, starea sănătăţii i s-a agravat şi, din 1922, nu a mai putut lucra. A urmat un nou tratament într-un sanatoriu din Kierling, lângă Viena, care însă s-a dovedit ineficient. Pe 3 iunie 1924, Franz Kafka a murit.

După moartea sa, ceea ce a rămas din operele sale – mare parte necunoscute publicului până atunci – a fost publicat de poetul Max Brod, prietenul şi legatarul său testamentar, pe care scriitorul îl rugase să ardă manuscrisele, lucru pe care acesta nu l-a dus la îndeplinire.

Anul trecut, un tribunal israelian a ordonat ca arhivele scriitorului Max Brod, ce conţineau texte scrise de Franz Kafka, să fie transferate Bibliotecii Naţionale a Israelului, punând astfel capăt unor controverse care s-au întins pe durata a peste patru decenii. Instanţa a considerat că manuscrisele din colecţia Brod trebuie să fie remise Bibliotecii Naţionale din Ierusalim, potrivit dorinţei exprimate de Max Brod.

Mai precis, Max Brod, neţinând cont de ultima dorinţă a prietenului său a păstrat aceste manuscrise, pe care le-a salvat, în 1939, când s-a refugiat la Tel Aviv, după invadarea Cehoslovaciei de trupele naziste. Brod a decedat la Tel Aviv în 1968 şi le-a lăsat prin testament secretarei şi presupusei sale amante Ester Hoffe. Când aceasta a murit, în 2007, la vârsta de 101 ani, cele două fiice ale sale, Eva Hoffe şi Ruth Wiesler, au moştenit această colecţie de documente.

În testamentul său, Max Brod i-a cerut secretarei sale Ester Hoffe să doneze la rândul ei toate bunurile sale, evaluate la mai multe milioane de dolari, „Universităţii ebraice din Ierusalim sau Bibliotecii municipale din Tel Aviv sau unei alte instituţii din Israel sau din străinătate”.

Însă fosta secretară, decedată în 2007, şi-a lăsat toate bunurile celor două fiice ale sale, iar colecţia Brod a devenit astfel subiectul unor aprige dispute între instituţii universitare, arhivele naţionale germane şi israeliene şi moştenitorii lui Ester Hoffe.

La începutul procesului deschis contra moştenitorilor acesteia, în 2009, statul Israel a solicitat să i se predea toate aceste documente, considerând că aceasta a fost ultima dorinţă a lui Max Brod, însă fiicele lui Ester Hoffe au spus că Brod a donat mamei lor acele arhive, iar Ester putea să dispună de ele după cum dorea.

Esther Hoffe, care a administrat averea lui Max Brod până la moartea ei, a vândut Arhivei naţionale germane manuscrisul romanului „Procesul”, pentru aproximativ două milioane de dolari. Biblioteca Naţională a Israelului a cerut, însă, Germaniei să predea acest manuscris.

Dea lungul anilor, şi alte documente din colecţia Brod au fost vândute unor colecţionari, în timp ce restul manuscriselor au fost depuse în seifurile unor bănci din Israel şi din Elveţia.

Anul trecut, însă, instanţa israeliană a decis că „textele lui Kafka, precum toată colecţia Brod, nu pot fi considerate un cadou al doamnei Hoffe pentru fiicele sale”.

Oren Weinberg, directorul Bibliotecii Naţionale a Israelului, a salutat atunci această decizie, despre care spunea că „va duce la îndeplinirea dorinţei lui Max Brod de a difuza operele lui Kafka în rândul iubitorilor de literatură din Israel şi din lumea întreagă”.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Ce este „a treia stare” a vieții și ce se întâmplă cu celulele după moartea organismului?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Cum a fost detectat un virus mortal în respirația balenelor din Arctica?
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Bucureștiul, sub bombele zeppelinelor germane
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau să mă iubesc. Dar sunt blocat în acest paradox nenorocit”
Kurt Cobain, viața unui om prins între sensibilitate, faimă și autodistrugere. „Vreau să cred în Dumnezeu. Vreau ...
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Somnul insuficient ar putea declanșa un cerc vicios în creier nostru
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
Confirmat științific: care este efectul îmbrățișărilor asupra corpului uman?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
De ce unii oamenii își lasă pilotele afară, în frig, iarna și ce spune știința despre asta?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Un derivat al vitaminei descoperite în 1913 este astăzi cel mai studiat ingredient antirid
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Ce indică popularitatea Bitcoin despre direcția economiei românești
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
(P) Călătorie de Neuitat prin România: București – Râmnicu Vâlcea
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Prima fotografie a Telescopului Hubble cu Nebuloasa Crabului din ultimii 24 de ani a dezvăluit mai multe structuri misterioase
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Care sunt cele trei culori prin care devenim instant mai atractivi în ochii celorlalți?
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit ...
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
Poșta daneză oprește distribuirea scrisorilor după 400 de ani
„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită
„Cel mai sângeros an”: Record de execuții în Arabia Saudită
Averea lui Elon Musk a trecut de 700 de miliarde de dolari
Averea lui Elon Musk a trecut de 700 de miliarde de dolari
Zonele din România unde va ninge de Crăciun
Zonele din România unde va ninge de Crăciun