A fost descoperit unul dintre cei mai importanţi receptori din creier care ne asigură sănătatea mentală
În urma cercetărilor realizate de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Yale, s-a constatat că sub această zonă uimitoare de materie cenuşie sunt localizaţi „caii de povară” ai cortexului prefrontal dorsolateral. Mai exact este vorba de receptorii nicotinici de acetilcolină alpha7. În cazul oamenilor, în general, aceşti receptori funcţionează toată ziua, însă în timpul nopţii ei sunt inactivi. În cazul celor care suferă de schizofrenie sau de tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenţie (ADHD), în schimb, aceşti receptori funcţionează mai lent. Mai mult, şi boala Alzheimer îi afectează pe aceşti receptori pe măsură ce se accentuează, nimicindu-i.
Aşa cum descriu oamenii de ştiinţă într-un articol din Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), receptorii nicotinici de acetilcolină alpha7 sunt situaţi adânc în cortexul prefrontal dorsolateral, acolo unde neurotransmiţătorul glutamat este principala „valută” a schimburilor electrice dintre sinapse. Totuşi, microscopia electronică a reliefat că dacă aceşti receptori specializaţi nu sunt activaţi, nici cortexul periodontal şi nici circuitele lui nu se activează.
Cunoaşterea funcţiilor pe care le au aceşti receptori în creierii oamenilor care suferă de schizofrenie, Alzheimer ADHD sau autism ar putea ajuta la descoperirea unor metode de corectare a simptomelor induse de aceste tulburări.
Specialiştii spun că un număr mare de agenţi ar putea să refacă creşterea activităţii specifice receptorilor nicotinici de acetilcolină alpha7, atunci când ei sunt perturbaţi de boli sau probleme genetice. Unul dintre aceşti factori ar putea fi chiar nicotina, motiv pentru care acum oamenii de ştiinţă lucrează la crearea unui agent nicotic alpha-7 care să nu cauzeze cancer atunci când este inhalat. Astfel de factori ar putea să trateze tulburările precum schizofrenia sau ADHD-ul, având totodată capacitatea de a putea fi utilizate pentru îmbunătăţirea performanţelor cognitive.
Rolul central al receptorilor nicotinici de acetilcolină alpha7 explică un număr de mistere, precum faptul că atunci când visăm nu se aplică constrângerile logice ale raţiunii. La fel, aceste constatări pot ajuta la o mai bună înţelegere a motivelor pentru care atunci când bem cafea sau fumăm reuşim să realizăm mai bine sarcinile. Totodată, aceşti receptori scot la iveală şi motivul pentru care oamenii care suferă de Alzheimer îşi pierd capacitatea de a privi în viitor şi de ce personale care suferă de schizofrenie au dificultăţi în crearea şi urmarea planurilor. Mai mult, este posibil ca aceste constatări să explice chiar şi motivul pentru care fumatul este atât de des întâlnit în rândul schizofrenicilor.
Sursa: LA Times