Veşti bune pentru proprietarii de pisici: felinele nu ne ignoră
Rezultatele studiului subliniază că deşi pisicile nu fac ceea ce le cerem noi, de obicei îşi adoră stăpânii.
Coautorul studiului, Atsuko Saito de la Universitatea din Tokyo explică faptul că spre deosebire de câini, pisicile nu au fos trecute pentru a urma ordine. Mai mult, el a adăugat că deşi „unele pisici par distante, ele au relaţii speciale cu proprietarii lor”.
„Studii anterioare au sugerat că pisicile au evoluat în aşa fel încât toată viaţa să se comporte precum puii de pisică (în preajma proprietarilor), în timp ce oamenii se poartă cu ele în mod similar cum o fac cu bebeluşii. Pentru a forma o relaţie similară cu cea părinte-copil, recunoaşterea proprietarilor este importantă pentru pisici”, a explicat coautorul studiului Kazutaka Shinozuka de la University of South Florida College of Medicine.
Acestea au fost concluziile unor studii realizat în mai multe cămine unde locuiau pisicile şi proprietarii lor. În timpul testelor, oamenii de ştiinţă le-au pus pisicilor înregistrări atât cu vocile proprietarilor, cât şi cu vocile unor străini.
Important este faptul că pisicile nu răspund printr-un comportament de comunicare, precum vocalizările sau datul din coadă, ci printr-un comportament de orientare. În acest caz, când spunem „orientare” ne referim la mişcarea urechilor spre sursa care emite sunetele.
De asemenea, atunci când felinele se confruntă cu emoţii puternice, pupilele lor se dilată. Alte studii au indicat că dilatarea naturală a pupilei poate fi asociată direct de activitatea cerebrală, indicând reacţii mentale la stimulii emoţionali.
Toate aceste reacţii au loc cel mai des atunci când pisicile îţi aud stăpânii, sau după ce s-au obişnuit cu vocile străinilor.
Prin urmare, reacţiile felinelor sunt foarte subtile, însă chiar şi aşa pisicile au evoluat învăţând să nu îşi dea în vileag sentimentele.
De exemplu, pisicile îşi ascund semnele care ar putea indica că sunt bolnave, tocmai din cauză că în sălbăticie, unde nu este nimeni care să le ajute, exprimarea suferinţei le-ar face vulnerabile în faţa prădătorilor. Deşi proprietarul va încerca să salveze pisica, instinctul ei îi va spune să suporte adversităţile singură şi să evite orice lucru care ar putea să o facă să pară vulnerabilă.
Cercetătorii au subliniat că după cei 10.000 de ani de convieţuire alături de oameni, pisicile domestice au capacitatea de a comunica cu noi, motiv pentru care, nu de puţine ori, noi reuşim să le şi înţelegem.
Sursa: NBC News