„Un pas mare pentru roboţi”: micuţul android japonez Kirobo va pleca în spaţiu în luna august (VIDEO)
„Acesta poate părea un pas mic, dar va fi un pas mare pentru un robot„, a declarat Kirobo, ridicându-şi un picior, în timpul prezentării sale în faţa jurnaliştilor, informează AFP.
Gândit de expertul în robotică Tomotaka Takahashi şi creat de cercetătorii de la Universitatea Tokyo, ai companiei Toyota, ai Agenţiei de explorare spaţială (JAXA) şi ai grupului de agenţii de publicitate Dentsu, micuţul Kirobo (are o înălţime de 34 centimetri) va trebui să întreţină conversaţia de o manieră naturală, în limba japoneză, cu astronautul nipon Koichi Wakata, care va ajunge mai târziu la bordul ISS.
Japonia deţine la bordul ISS un laborator, Kibo, dedicat experimentelor ştiinţifice.
Robotul Kirobo, care ştie să meargă, să recunoască feţe şi să înregistreze imagini, a trecut numeroase teste pentru a fi capabil să vorbească şi să se mişte în condiţii de microgravitaţie.
Kirobo este inspirat de Astro Boy, un personaj de manga (benzi desenate japoneze), imaginat după Al Doilea Răboi Mondial de desenatorul şi ilustratorul Osamu Tezuka.
Geamănul său, botezat Mirata, va rămâne pe Terra pentru a fi utilizat ca model de comparaţie, în cazul în care cercetătorii vor bănui producerea unor anomalii care ar afecta funcţionarea lui Kirobo.
Obiectivul acestui proiect constă în special în studierea măsurii în care un robot de companie poate să ofere sprijin moral unor oameni care trăiesc izolaţi pe durate de timp îndelungate.
Sursa: Mediafax