Satan – salvatorul omenirii ameninţate de asteroizi?
Rachetele balistice intercontinentale R-36M (pe care NATO le desemna cu numele de SS-18 Satan), datând de pe timpul regimului sovietic, ar putea fi modificate pentru transformarea lor în mijloace de distrugere a unor asteroizi periculoşi, a afirmat Sabit Saitgaraev, un expert din cadrul Centrului de Proiectare a Rachetelor.
Ruşii au devenit preocupaţi în mod special de punerea la punct a unui sistem de apărare împotriva asteroizilor după evenimentul din 15 februarie 2013, când un obiect spaţial cu diametrul de cca. 15 metri a explodat deasupra oraşului Celiabinsk. Unda de şoc a spulberat geamurile clădirilor, avariind mii de construcţii din oraş; peste 1000 de persoane au fost rănite, aproximativ 50 fiind spitalizate.
Saitgaraev susţine că rachetele Satan, datând din anii 1960, ar fi ideale pentru realizarea unui sistem de de distrugere a asteroizilor, deoarece ele pot fi menţinute gata de lansare timp de 10 ani. Cu oarecare modificări, ele ar putea fi transformate într-un sistem anti-asteroid cu reacţie rapidă, capabil să intercepteze asteroizii şi să îi distrugă la o distanţă sigură de Pământ.
Sursa: FOXNews