Pisica Poodle, o nouă rasă de feline domestice recunoscută oficial de oamenii de ştiinţă

24 06. 2013, 11:56

Potrivit Asociaţiei Internaţionale pentru Pisici, originea rasei datează din 1987, când o pisică sălbatică din Montana a dat naştere la cinci pui. Atunci, oamenii au observat că unul dintre pui, o femelă, este diferit de ceilalţi, având o blană ondulată. 

Când femela „ciudată” a ajuns la maturitate, ea a devenit partenera unui mascul de rasă Persană. Puii acestei perechi au făcut parte dintr-o nouă rasă, pe care stăpâna pisicilor a numit-o  Selkirk, după numele bunicului ei. Astfel, aceste pisici mai au ceva deosebit de alte rase, fiind prima al cărui nume a fost inspirat de numele unei persoane. 

Aşa cum oamenii de ştiinţă au notat în studiu, noua rasă este rezultatul unei mutaţii genetice spontane, care face ca părul ondulat să fie o trăsătură dominantă a acestei pisici. Totuşi, spre deosebire de alte rase similare precum Devon Rex şi Cornish Rex, la care blana ondulată este rezultatul unei gene recesive, Selkirk Rex are un strat mai gros de blană, motiv pentru care ea mai este numită şi „pisica cu blana de oaie”. 

Chiar dacă pisicile din această rasă există de ceva ani, abia acum oamenii de ştiinţă le-au identificat drept distincte din punct de vedere genetic, iar rasa a lor a fost recunoscută oficial. 

Sursa: Huffington Post