Fenomen neexplicat: ce sunt straniile lumini mişcătoare care apar pe cerul deşertului? (VIDEO)
Conform declaraţiile martorilor oculari, luminile de la Marfa par să aibă aproximativ mărimea unor mingi de baschet şi au fost escrise, în diferite ocazii, ca având culori diverse – alb, albastru, galben, roşu sau altele.
Martorii mai susţin că aceste lumini pot avea diferite comportamante: plutesc deasurpa pământului, se unesc între ele sau se despart în două, clipesc sau trec fulgerător pe cer.
Au fost văzute în diferite condiţii meteorologice, fiind observate cam în 12 nopţi pe an; niciodată nu s-a putut prevedea când o să apară.
Nimeni nu ştie ce sunt aceste ciudate apariţii. Nativii americani care trăiau aici credeau că sunt stele căzute din cer,
Au fost menţionate pentru prima dată în 1883, în urma relatărilor unui văcar care mâna o turmă de vite; el a crezut că e vorba despre focuri ale indienilor apaşi dar, cercetându-se ulterior zona, nu s-au găsit vetre cu cenuşă sau alte dovezi că acolo s-ar fi făcut focul.
În cursul celui de-al Doilea Război Mondial, piloţii de la un aerodrom din apropiere au încercat să descopere sursa acestor lumini enigmatice, dar fără succes.
Pasionaţii de mistere dau explicaţii dintre cele mai variate, de la extratereştri până la fantomele rătăcitoare ale conchistadorilor spanioli.
Oamenii de ştiinţă au încercat şi ei să explice apariţia „luminilor de la Marfa”. Un grup de studenţi la fizică de la Universitatea Texas, din Dallas, a studiat aceste apariţii la faţa locului şi ajuns la conlcuzia că, în unele cazuri cel puţin, ar putea fi vorba, pur şi simplu, de luminile farurilor unor automobile care trec pe autostrada 67, din apropiere.
O altă explicaţie ar fi mirajul – un fenomen optic produs de refracţia luminii în strarturi de aer cu temperaturi diferite. Această iluzie optică, numită miraj superior sau Fata Morgana, apare atunci când un strat de aer cald, fără curenţi de aer, se găseşte deasupra unui strat de aer mai rece. Uneori, asemenea miraje pot fi văzute pe ocean, când o navă pare să plutească deasupra orizontului. Diferenţele de temperatură necesare pentru a produce un astfel de miraj apar frecvent în deşertul din vestul statului Texas, unde au fost observate luminile de la Marfa.
ar putea, spun alţii, să fie vorba despre focuri care se aprind natural, atunci când gaze provenite din subteran, precum metanul sau fosfina, şi care ies la suprafaţă prin fisurile scoarţei terestre, intră în contact cu oxigenul din aer. Acest fenomen este cunoscut mai peste tot în lume, apărând mai ales în zone mlăştinoase, unde materia organică în descompunere poate da naştere unor acmulărări de fosfină sau metan.
Deşi în regiunea orăşelului Marfa nu sunt mlaştini, există în schimb zăcăminte apreciabile de petrol şi gaze naturale, care pot conţine şi metan în cantităţi suficiente pentru a produce un efect similar celui creat de gazele din malştini.
o explicaţie alternativă a fost propusă recent de James Bunnell, un specialist în inginerie aerospaţială, azi pennsionat, care a avut şansa de a vedea luminile de la Marfa şi crede că ele apar din cauza rocilor vulcanice din zonă, care creează piezoelectricitate (electricitate produsă atunci când asupra unor materiale solide, precum anumite minerale, cristale ori materiale ceramice, se execită presiune).
Este, însă, doar o ipoteză, încă neconfirmată, iar luminile de la Marfa rămân, deocamdată, un fenomen neexplicat.
Sursa: Live Science / Foto, video: Peter James