Atenţie! Sutienul poate fi sursa unor probleme grave de sănătate, avertizează experţii
În Marea Britanie, de pildă, se estimează că 4 din 5 femei poartă sutien de o mărime necorespunzătoare. Multe dintre ele subestimează lăţimea spatelui şi supraestimează mărimea cupelor, ceea ce duce la alegerea unui sutien nepotrivit ca dimensiuni.
Lorna Mills, chiropractician, afirmă că la clinica sa vin regulat femei care prezintă umeri căzuţi şi deformări ale spatelui, indigestii datorate apăsării pe diafragmă şi plămâni, urme lăsate de bretele şi de sârmele de la baza cupelor – toate fiind semne ale purtării unui sutien care nu li se potriveşte.
Una dintre cele mai frecvente probleme este faptul că femeile poartă sutiene ale căror cupe sunt prea mari pentru dimensiunile sânilor; de aceea, tind să strângă mereu bretelele, ceea ce trage în jos umerii şi gâtul, încovoind coloana vertebrală şi creând tensiune şi disconfort.
Sârma de la baza cupei poate, de asemenea, să creeze probleme, mai ales când bretelele sunt prea strânse; în acest caz, sutienul poate să apese asupra stomacului şi a părţii inferioare a esofagului şi să le împingă în direcţii anormale. Toate micile nepotriviri pot duce la presiuni asupra diafragmei (mai ales la femeile care stau aşezate ore întregi), putând afecta respiraţia, digestia, postura, funcţionarea sistemului muscular etc.
Uneori, se poate ajunge la hernie hiatală (trecerea unei porţiuni din stomac deasupra diafragmei), arsuri la stomac şi alte probleme ale aparatului digestiv, mergând până la sindromul intestinului iritabil.
Alteori, apar dureri de cap şi de ceafă, tendonită (inflamaţia tendoanelor) la nivelul umerilor şi al braţelor, amorţeli şi furnicături în braţe.
Iată sfaturile specialiştilor pentru alegerea unui sutien potrivit.
- Bretelele nu trebuie să se adâncească în carne, la nivelul umerilor, ci să se aşeze confortabil pe ei.
- Banda din spate nu trebuie să se ridice pe spinare; trebuie să puteţi introduce două degete sub ea, în spate, şi un deget în faţă, la mijlocul sutienului.
- Sânii trebuie să se potrivească perfect în cupe, fără să „dea pe afară” şi fără să rămână spaţiu gol în interiorul cupei.
- Sutienele cu sârmă nu sunt potrivite în perioadele în care sânii cresc în volum, de exemplu la femeile însărcinate, dar pot fi mai confortabile pentru femeile cu sânii mari şi care nu îşi mai schimbă volumul.
- Sârmele nu trebuie să lase urme adâncite în piele sau să iasă prin ţesătură. Trebuie să fie poziţionate sub stern şi să stea confortabil pe torace. Dacă apasă pe cutia toracică, s-ar putea să aveţi nevoie de un sutien de măsură mai mare.
- Dacă sânii ies pe sub sutien, probabil aveţi nevoie de de un sutien cu cupe mai mari şi măsura benzii mai mică.
Specialiştii recomandă femeilor să recurgă la ajutor profesional pentru alegerea sutienului potrivit (asemenea servicii sunt disponibile în unele magazine de haine pentru femei sau în magazine specializate de lenjerie).
Uneori, femeile care au probleme cronice determinate de sânii mari incorect susţinuţi sunt chiar tentate să recurgă la chirurgia plastică, pentru o operaţie de reducţie mamară (micşorarea sânilor), dar experţii spun că, în multe cazuri, trecerea la un sutien perfect potrivit (precum Optifit, un sutien „3-D”, cum îl numesc creatorii săi, realizat pe baza a 3 măsurători corporale, nu două, ca în cazul celor mai multe sutiene) poate duce la o îmbunătăţire spectaculoasă a stării de sănătate, fără a fi necesară operaţia.
Sursa: Mall Online