Cu puterea minţii: vehicul zburător controlat cu gândul! (VIDEO)
Specialiştii de la Universitatea din Minnesota, SUA, au reuşit această performanţă în cadrul unor cercetări care vizează construirea, în viitor, a unor roboţi capabili să ajute persoanele paralizate să se mişte, fie că e vorba despre victime ale unor accidente, fie de pacienţi cu boli neurodegenerative.
Construirea unui robot zburător ce poate fi controlat cu puterea minţii este o premieră în tehnologie, afirmă autorii proiectului.
5 persoane au reuşit să controleze cu succes micul elicopter cu 4 elice – quadcopter, cum este numit – în timp ce zbura cu viteza de cca. 0,69 m/s.
Subiecţii erau aşezaţi în faţa unui ecran pe care era prezentat zborul quadcopter-ului (prin imagini luate de o cameră video montată pe el), astfel încât subiecţii puteau vedea în ce direcţie se mişcă vehiculul.
Semnalele cerebrale, înregistrate prin electroencefalografie (EEG), erau transmise quadcopter-ului prin WiFi.
Fără a privi spre quadcopter, subiecţilor li s-a cerut să îşi imagineze că îşi mişcă mâna dreaptă, mâna stângă sau ambele mâini deodată, şi fiecare dintre aceste gânduri făcea quadcopter-ul să se mişte la dreapta, la stânga sau pe verticală.
Subiecţii au fost capabili să îndrume quadcopter-ul cu multă precizie, reuşind chiar să-l facă să treacă prin inele suspendate.
Datele obţinute din acest experiment, spun cercetătorii, le vor permite să dezvolte în continuare braţe robotice şi alte dispozitive controlate cu puterea gândului, creând o interfaţă creier-computer care să permită o comunicare directă între creier şi un obiect exterior corpului, ajutând astfel persoanele cu dizabilităţi senzoriale şi motorii să se mişte şi să ducă o viaţă independentă.
Sursa: Mail Online