O şopârlă uriaşă, ce a trăit acum 40 de milioane de ani, a primit numele lui Jim Morrison
Numele ales pentru aceste şopârle, care aveau o lungime de 1,8 metri, reprezintă un omagiu adus lui Jim Morrison, care îşi spunea „The Lizard King” („Regele Şopârlă”).
Oamenii de ştiinţă cred că temperaturile din acea epocă, mai ridicate decât cele din zilele noastre, au ajutat aceste şopârle să ajungă la dimensiuni atât de mari.
Potrivit cercetătorilor, şopârlele din această specie dispărută concurau cu mamiferele pentru resursele de hrană.
Paleontologii de la Universitatea Iowa, al căror studiu a fost publicat în Proceedings of the Royal Society B, au analizat fosilele acestor reptile uriaşe şi au descoperit că ele au fost cele mai mari şopârle erbivore care au trăit pe Terra.
Au trăit alături de alte mamifere erbivore şi carnivore în perioada Eocen şi aveau o greutate de aproximativ 27,2 kilograme.
Şopârlele din epoca modernă, precum iguanele, sunt mai mici decât celelalte erbivore şi sunt vânate de mulţi prădători mari mari decât ele.
Însă Barbaturex morrisoni era mai mare decât cele mai multe dintre mamiferele carnivore din Eocen.
Trupa The Doors, fondată în 1967, la Los Angeles, este celebră pentru o serie de hituri precum „Light My Fire”, „The End”, „L.A. Woman”, „Break on Through (to the Other Side)” şi „Riders on the Storm”. Grupul nu a supravieţuit mult timp după moartea solistului Jim Morrison, în 1971. Formula originală a trupei The Doors era completată de toboşarul John Densmore, clăparul Ray Manzarek, care a murit în mai anul acesta, şi chitaristul Robbie Krieger.