Home » D:News » Michael Douglas crede că suferă de cancer la gât din cauza activităţilor sexuale. Care este părerea specialiştilor?

Michael Douglas crede că suferă de cancer la gât din cauza activităţilor sexuale. Care este părerea specialiştilor?

Publicat: 05.06.2013
Actorul american Michael Douglas, diagnosticat cu cancer la gât în 2010, a pus pe seama vieţii sale sexuale această boală, într-un interviu publicat în cotidianul britanic The Guardian.

Michael Douglas, în vârstă de 68 de ani, care a interpretat rolul pianistului homosexual Liberace în filmul „Behind The Candelabra”, de Steven Soderbergh, a declarat că boala cu care a fost diagnosticat în urmă cu trei ani nu a fost cauzată de excesul de alcool, nici de fumat, ci a fost provocată de o boală cu transmitere sexuală.

„Fără a intra în detalii, acest cancer specific este cauzat de virusul papiloma uman (HPV) şi provine din practicarea cunilingusului„, a spus starul american.

„Am crezut iniţial că grijile pe care mi le făceam din cauza încarcerării fiului meu ar fi contribuit la declanşarea cancerului, dar nu este aşa, cancerul a fost cauzat de o boală cu transmitere sexuală”, a adăugat Michael Douglas.

„Şi, dacă îl luaţi (cancer), cunilingusul este totodată cea mai bună metodă pentru a-l trata”, a adăugat actorul.

Ulterior, agentul de presă al actorului a dorit să clarifice declaraţia controversată. Allen Burry, agentul de presă al actorului american, a precizat într-un comunicat: „Nu. El (Michael Douglas) nu a spus că sexul oral era cauza cancerului său”.

Allen Burry a vorbit despre dovezile medicale care asociază sexul oral cu cancerul gâtului şi cancerul cerebral, adăugând: „dar (Douglas) nu a spus că aceasta era cauza exactă a cancerului său”.

Ce spun specialiştii despre afirmaţiile lui Michael Douglas?

HPV este abrevierea pentru papilomavirusul uman, care poate fi găsit la nivelul pielii sau al mucoaselor şi determină o infecţie deosebit de frecventă, atât la bărbaţi cât şi la femei. HPV se transmite pe cale sexuală şi poate provoca negi genitali, dar poate totodată să nu prezinte simptome.

Potrivit Institutului Pasteur, există peste 150 de tipuri de HPV, dintre care doar 20 se pot afla la originea unor „anomalii celulare, a unor leziuni precanceroase şi a unor cancere”, în principal cel de col uterin. În celelalte cazuri, HPV este un virus benign, care dispare în general singur din organism. El poate să provoace însă negi (sau condiloame) pe organele genitale masculine şi feminine. Însă virusurile de tipul HPV se pot afla şi la originile altor cancere: ele ar fi responsabile de 85% din cancerele anale şi 50% din cancerele vaginale, ale vulvei şi penisului şi cu 30% din cancerele gâtului, din care 20% sunt cancere orofaringiene (partea laringelui situată în spatele cavităţii bucale) şi 10% sunt cancere ale sistemului aerodigestiv superior, precizează specialiştii de la Institutul Pasteur din Paris.

Potrivit unui studiu făcut de cercetătorii de la Facultatea de Odontologie din oraşul suedez Malmö, publicat în jurnalul medical The New England Journal of Medicine, există într-adevăr o legătură de tipul „cauză-efect” între practicile sexuale orale şi cancerul la gât.

Dr. Maura Gillison, profesor la Universitatea Ohio State specializat în studierea infecţiilor cu HPV, afirmă că „acceptarea HPV drept cauză a cancerelor la cap şi gât a avut loc abia în ultimii cinci ani. Înainte, nimănui nu-i păsa de infecţiile orale cu HPV”.

Conform Centers for Disease Control and Prevention din SUA, aproximativ 60% din cancerele orofaringiene – cancere ale gâtului, amigdalelor şi ale bazei limbii – prezintă o legătură cu HPV. Se estimează că în SUA sunt diagnosticate anual 2.370 de cazuri de cancer orofaringian provocate de HPV în rândul femeilor şi 9.356 de cazuri în rândul bărbaţilor. 

„Este un fenomen cunoscut. În SUA, mulţumită renunţării la fumat, incidenţa cancerelor la cap şi la gât provocate de acest viciu este mai mică. Din nefericire, însă, numărul cazurilor de cancer orofaringian creşte, iar acest lucru se datorează HPV”, explică specialistul. Experţii americani estimează că, până în 2020, HPV va provoca în SUA mai multe cancere orofaringiene decât cancere de col uterin.

Specialiştii CDC spun că alţi factori pot duce la creşterea riscului de a dezvolta cancer în urma infecţiei cu HPV. Printre aceşti factori de risc se numără:

  • fumatul
  • un sistem imunitar slăbit
  • naşterea multor copii (creşte riscul de cancer de col uterin)
  • folosirea îndelungată a anticoncepţionalelor orale (creşte riscul de cancer de col uterin)
  • igiena orală deficitară (creşte riscul de cancer orofaringian)
  • inflamaţia cronică

Cancerul la gât provocat de HPV se manifestă similar cancerului la gât provocat de consumul de tutun, însă acestea sunt considerate de specialişti două boli distincte, explică Gillison. Dintre numeroasele tipuri de HPV despre care se ştie că se numără printre cauzele cancerului, cele mai răspândite sunt HPV 16 şi HPV 18. „În cazul infecţiilor orale, descoperim aceleaşi tipuri de HPV în cavitatea orală precum în colul uterin sau în regiunea genitală la oameni, însă infecţia nu este la fel de răspândită”, spune Gillison.

HPV-ul oral nu beneficiează de testarea amănunţită şi de procedurile preventive dezvoltate pentru HPV-ul uterin. Femeile care îşi fac testul Papanicolau în mod regulat beneficiază totodată şi de teste ce verifică prezenţa unor schimbări canceroase provocate de HPV-ul ce afectează colul uterin.

„Atunci când HPV-ul a fost recunoscut drept cauză a cancerului de col uterin, întregul algoritm pentru testele Papanicolau şi pentru trimiterea pacientului la ginecolog era deja dezvoltat”, spune Gillison. „Cercetătorii au putut să adauge analizele şi testarea pentru HPV la un test care era deja folosit. În cazul HPV-ului oral, însă, nu există niciun algoritm de detectare, astfel că nu putem adăuga această testare unui test de rutină deja existent”, a explicat cercetătoarea.

În acest moment nu există nicio metodă prin care să se poată efectua teste de identificare a HPV-ului oral, aşa cum nu există nicio metodă pentru a testa prezenţa HPV-ului genital la bărbaţi. Cercetătorii lucrează la elaborarea unor teste clinice pentru acest virus, ce se numără printre cele mai răspândite boli cu transmitere sexuală. Cercetătorii afirmă că majoritatea persoanelor active din punct de vedere sexual vor fi infectate cu HPV la un moment dat, însă majoritatea nu vor şti acest lucru. Infecţia nu prezintă întotdeauna simptome, iar de multe ori corpul elimină infecţia în 1-2 ani.

HPV se află totodată la originea a 99% din cazurile de cancer al uterului, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii din sistemul de sănătate britanic (NHS). România se situează pe primul loc în ceea ce priveşte mortalitatea datorată cancerului de col uterin. În ultimii 20 de ani România a avut cea mai ridicată mortalitate datorată cancerului de col uterin în Europa, cu o rată de 6,3 ori mai mare decît media ţărilor din Uniunea Europeană. În fiecare an se depistează peste 3000 de cazuri noi, iar numărul total de paciente (nou diagnosticate şi rămase în evidenţă din anul anterior) atinge cifra de 40.000 de femei (conform datelor Centrului de Statistică Medicală Bucureşti).

Indiferent de vârstă, orice femeie care are un partener sexual are risc de infectare cu virusul care provoacă infecţia cu HPV.

Iată răspunsul la câteva întrebări importante despre HPV:

Surse: Mediafax, Time, Ministerul Sănătăţii, Cancer.gov

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
Atomii se pot atinge între ei?
Atomii se pot atinge între ei?
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, are unghiile tăiate. Păi cine poate să aibă unghiile tăiate? Un terorist”
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, ...