Care sunt cele patru obiceiuri prin care îţi poţi reduce riscul de a muri cu 80%?
În studiu, oamenii care au adoptat acest stil de viaţă şi-au redus riscul de apariţie a decesului cu 80 de procente. Mai exact, cele patru schimbări menţionate mai sus i-au protejat pe oameni de boli coronariene şi coagularea depozitelor de calciu din arterele inimii, reducând totodată riscul de deces din orice cauză pe o perioadă de 8 ani.
Pentru cercetare, oamenii de ştiinţă au monitorizat 6.200 de oameni (caucazieni, afro-americani, hispanici şi asiatici) pentru aproximativ 8 ani . „Cei care au adoptat cele patru comportamente sănătoase au înregistrat o scădere a riscului de deces cu 80 de procente comparativ cu subiecţii în rândul cărora nu s-a întâlnit niciunul dintre aceste comportamente”, a declarat dr. Haitham Ahmed.
La începutul studiului, participanţii au fost supuşi analizelor medicale pentru a li se măsura nivelurile depozitelor de calciu din arterele inimii. Pe parcursul studiului, specialiştii au înregistrat evenimentele cardiace experimentate de subiecţi, precum atacuri de inimă, dureri în piept, stop cardio-respirator, angioplastie sau decesul provocat de boli coronariene.
Pe baza comportamentelor legate de dietă, a exerciţiilor fizice, a IMC (indexul de masă corporală) şi a eventualelor obiceiuri nesănătoase, participanţii la studiu au primit scoruri de evaluare a sănătăţii de la zero la patru. Din totalul participanţilor, doar 2% (129 de indivizi) au primit scor maxim.
„Dinte toţi factori legaţi de stilul de viaţă, am constatat că evitarea fumatului joacă cel mai important rol în reducerea riscului de apariţie a bolilor coronariene şi a riscului de deces. De fapt, fumătorii, chiar dacă adoptau două sau chiar mai multe obiceiuri sănătoase, tot aveau o rată scăzută de supravieţuire, comparativ chiar şi cu nefumătorii sedentari sau obezi”, a explicat coordonatorul studiului, Roger Blumenthal, cardiolog şi profesor în cadrul Hopkins University School of Medicine.
Totuşi, cercetarea susţine că adoptarea acestor patru comportamente sănătoase reduce riscul de apariţie a desului din orice cauză, nu numai pe cel provocat de boli de inimă.
Sursa: Medical Daily