Înveţi pentru examene? Specialiştii îţi recomandă cele mai bune metode

Profesorii din şcoli nu ştiu foarte multe lucruri despre modul în care funcţionează memoria, deci care tehnici vor fi cele mai utile, spune prof. John Dunlovsky, de la Kent State University.

Unele dintre recomandările lor – de pildă, crearea unor reprezentări vizuale a ceea ce se învaţă, sau folosirea unor artificii mnemotehnice – nu sunt deosebit de eficiente.

• Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
• Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa

John Dunlovsky şi colegii săi au revizuit 1.000 de studii ştiinţifice care analizau 10 dintre cele mai utilizate metode de recapitulare a materiei pentru examene.

Spre surprinderea lor, au constatat că 8 dintre ele nu dau roade, ori chiar îngreunează fixarea cunoştinţelor.

De exemplu, mulţi studenţi folosesc markere colorate pentru a evidenţia anumite porţiuni din text.

Dar studiul condus de prof. Dunlovsky – publicat în Psychological Science in the Public Interest – a dus la concluzia că evidenţierea unor fraze cu galben, verde sau roz fluorescent poate îngreuna învăţarea.

„Când studenţii folosesc markere, adesea se concentrează asupra unui singur concept o dată şi este mai puţin probabil să integreze informaţia pe care o citesc într-un întreg. Iar acest lucru poate îngreuna înţelegerea materialului respectiv”, spune el.

Totuşi, el nu recomandă abandonarea completă a markerelor, deoarece folosirea lor îi face pe studenţi să se simtă mai în siguranţă. 

Încă şi mai surprinzătoare a fost constatarea că scrierea de rezumate – adesea recomandată de profesori – nu este de mare ajutor, ca de altfel nici recitirea, repetată de multe ori.

În ceea ce priveşte artificiile mnemotehnice (de exemplu, cuvântul ROGVAIV care îi ajută pe oameni să reţină culorile curcubeului şi ordinea lor), acestea, spun specialiştii, pot fi de ajutor pentru reamintirea unor informaţii foarte specifice, dar nu sunt valabile şi pentru alte tipuri de material de studiu – de exemplu,  nu ajută la însuşirea unor volume mari de cunoştinţe de matematică şi fizică.

De fapt, doar două metode dintre cele 10 analizate s-au dovedit a fi realmente eficace: auto-testarea şi distribuirea recapitulării pe o perioadă mai mare de timp.

Prof. Dunlovsky recomandă elevilor/studenţilor să înceapă prin a citi informaţia din manual, apoi să facă fişe de învăţare – cartonaşe care au pe o parte întrebarea, iar pe celalaltă răspunsul (sau pe o parte un termen şi pe celalaltă definiţia etc., în funcţie de specificul materialului de studiat) şi să se testeze singuri cu ajutorul lor.

În acest fel, elevul/studentul este mai implicat, mintea este împiedicată să vagabondeze, iar informaţiile se fixează mai bine.

Iar cea mai bună dintre metode este să începi din timp învăţarea (nu „pe ultima sută de metri”) şi să studiezi porţiuni de materie de-a lungul unui interval mai mare de timp, nu totul deodată – adică exersarea în timp, sau pe termen lung (o tehnică numită în engleză „distributed practice”). Prof. Dunlovsky spune că acesta este „cea mai puternică” dintre strategii.

„În orice alt context, studenţii folosesc această tehnică; dacă urmează să susţii un recital de dans, nu te apuci să exersezi doar cu o oră înainte. Şi totuşi, când e vorba de examene, studenţii se apucă să înveţe totul doar cu puţin timp înainte.”

Studenţii care fac aşa, spune prof. Dunlovsky, s-ar putea să ia examenul, dar nu vor reţine informaţiile pe termen mai lung şi le va fi greu să se descurce când vor trece la niveluri mai avansate, deoarece cunoaşterea mai avansată se sprijină pe informaţiile anterioare.

Aşa că metoda cea mai bună este să „tocească” zdravăn în ajunul examenelor numai după ce au învăţat bine prin exersare în timp.

Dar, oare, pentru persoane diferite nu funcţionează tehnici diferite?  Prof. Dunlovsky spune că nu-i aşa – tehnicile „de top” funcţionează pentru toată lumea. Problema este că studenţii au, de multe ori, tendinţa să rămână la metodele lor preferate, indiferent ce spun oamenii de ştiinţă: citesc de multe ori, până învaţă pe de rost, fac conspecte, subliniază cu markerul şi se apucă să înveţe în ajunul examenelor, „tocind” toată noaptea.

Eficienţa tehnicilor de învăţare studiate de cercetători:

• interogarea elaborativă (să poţi explica un fapt sau un punct de vedere) – MEDIE
• auto-explicare (modul în care a fost rezolvată o problemă) MEDIE
• întocmirea de rezumate ale textelor – SLABĂ
• sublinierea/evidenţierea – SLABĂ
• artificii mnemotehnice (asocierea unui cuvânt cu o anumită informaţie) – SLABĂ
• reprezentarea prin imagini (crearea unor imagini mentale în timp de citiţi sau ascultaţi informaţia)  – SLABĂ
• citirea repetată – SLABĂ
• auto-testarea (în special cu ajutorul fişelor de învăţare) – MARE
• exersarea în timp (împărţirea materialului de studiat pe o perioadă mai lungă de timp) – MARE
• alternarea subiectelor (trecerea de la un tip de probleme la altul) – MEDIE

Sursa: BBC News