Gândacii de bucătărie – marii supravieţuitori: 5 motive pentru care aceste fiinţe ar rezista pe planetă mai mult decât specia umană

1. Se pot adapta cu o viteză uimitoare

La mijlocul anilor 1980, a fost pusă la punct o metodă nouă de combatere: substanţe zaharoase (pe post de momeală) erau amestecate cu otrăvuri cu acţiune lentă, în scopul de a răspândi toxina în cât mai multe cuiburi. A fost o metodă eficientă timp de câţiva ani, apoi, în 1993, s-a constatat că nu mai funcţionează. Un studiu recent realizat de cercetătorii de la North Carolina State University sugerează că gândacii de bucătărie au învăţat efectiv (ca specie, prin evoluţie), să evite momelile dulci: şi-au modificat biochimia organismului astfel încât zahărul să le pară neplăcut la gust, au transmis aceste „gusturi” la urmaşi şi selecţia naturală a făcut ca, în cele din urmă,, gândacii să nu mai fie atraşi de capcanele dulci. Cu alte cuvinte, s-au adaptat în doar câteva generaţii. 

2. Femelele nu au nevoie de masculi pentru a se reproduce

Femelele pot produce 40-60 de pui la o „naştere”, dar nu numai atât: ele sunt capabile de partenogeneză – reproducere fără ajutorul unui partener mascul.

Conform opiniei cercetătorilor din departamentul de biologie de la University of Massachusetts, în condiţii dificile, cînd nu sunt disponibili masculi, femelele de gândac de bucătărie american „se descurcă singure” pentur a produce urmaşi. 

3. Au mari şanse să supravieţuiască uni război termonuclear

Testele au arătat că aproximativ 10% dintr-o populaţie de gândaci de bucătărie supusă unui nivel de radiaţii egal cu cel produs de bomba de la Hiroshima era încă în viaţă la 30 zile după expunere. Celulele lor se divid mult mai lent decât cele ale oamenilor, ceea ce dă timp organimsului să repare leziunile produse de radiaţii la nivelul ADN-ului.

4. Îşi pot „ţine respiraţia” timp îndelungat

Un studiu reralizat în Australia în 2009 a arătat că gândacii de bucătărie pot sta până la 7 minute fără să respire: îşi închid spiraculele (orificiile prin care preiau din aer oxigenul) şi îşi ţin astfel respiraţia minute în şir. Oamenii de ştiinţă cred că acesta este un mecanism prin care insectele îşi reduc pierderile de apă, mai ales în cursul perioadelor secetoase. Dar tot astfel pot evita şi inhalarea substanţelor toxice, în vreme ce părăsesc mediul poluat, ceea ce ar explica de ce tratmentele cu insecticide sunt adesea ineficiente în cazul unor infestări masive cu gândaci de bucătărie.

5. Pot trăi şi fără cap

Mă rog, pe termen lung asta nu-i prea ajută dar, cel puţin timp de câteva zile, un gândac decapitat poate supravieţui, dacă a mâncat bine cu puţin timp înaintea evenimentului neplăcut. Nu se mai poate hrăni şi nici orienta, în lipsa informaţiilor senzoriale furnizate de antene şi alte organe de simţ de pe cap, dar nici nu moare (dacă nu-l înhaţă vreun prădător)  – mai rezistă câteva zile până să moară „definitiv” (vorba reclamei). 

Aşa ceva e posibil datorită fiziologiei lor, foarte diferită de cea a omului.  După cum explică Joseph Kunkel, biochimist la University of Massachusetts Amherst, aceste insecte nu au reţele uriaşe de vase sanguine ori capilare subţiri prin care sângele poate să circule doar cu condiţia să aibă o presiune ridicată. Ei au un sistem circulator deschis, în care presiunea e mult mai mică.

Dacă un gândac rămâne fără cap, va continua să respire prin spiracule, leziunea de la nivelul „gâtului” se va cicatriza, aşa că nu va exista o pierdere mare de sânge.

Evident, la oameni lucrurile stau cu totul altfel – moartea survine îndată după decapitare, ca urmare  a pierderii masive de sânge şi a deconectării corpului de la centrul de comandă – creierul – care reglează procese vitale, inclusiv respiraţia.

Sursa: The Week